ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!





Rusia și-a dizlocat trupele de elită mai aproape de granițele Ucrainei în ultimele zile, în ciuda asigurărilor că nu va invada ţara vecină, a declarat miercuri secretarul american al Apărării, Chuck Hagel.

Deși ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, i-a spus lui Hagel săptămâna trecută că Moscova nu va trimite trupe în estul Ucrainei, "realitatea este că ei continuă să îşi mărească forţa militară", a demnitarul american.

"Avem nevoie să ne asigurăm că Rusia rămâne angajată la ceea ce mi-a spus ministrul Șoigu", a declarat șeful Pentagonului, la o conferință de presă comună, după întâlnirea cu omologul său britanic, Philip Hammond.

Ministrul britanic a spus că nu a fost clar dacă ministrul rus al Apărării are o influență reală asupra procesului decizional de la Moscova, având în vedere rolul dominant al președintelui Vladimir Putin. "Toate dovezile sugerează că agenda rusă este foarte mult determinată direct de președintele Putin, personal", a spus Hammond.

"Și alți demnitari ruși, inclusiv ministrul Șoigu, pot exprima puncte de vedere, dar sunt discutabile și nu putem ști în ce măsură toate aceste persoane sunt în cercul interior, în care președintele Putin planifică lucrurile", a spus Hammond.

În prezent, există mai mult de 20.000 de soldaţi ruşi, inclusiv unități aeriene, avioane de luptă și vehicule blindate, desfășurate în apropiere de granița cu Ucraina, oferind o amplă putere de foc, pentru a ocupa regiunea de est a Ucrainei, în cazul în care Moscova a ales să procedeze astfel, susţin oficialii Apărării americani.

Hammond a spus că au fost impuse sancțiuni diplomatice și economice contra Rusiei pentru intervenția acesteia în Peninsula Crimeea, concepute pentru a izola Moscova şi descurajarea oricăror incursiuni suplimentare.