ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Clopote de nuntă s-au auzit duminică în Basilica Sfântul Petru din Vatican, unde Papa Francisc a căsătorit 20 de cupluri din Dioceza Romei, relatează presa din Italia.

Partenerii trăiau împreună de multă vreme și chiar aveau copii, fără să fi primit binecuvântarea bisericii. Așa că nu şi-ar fi imaginat vreodată că vor avea parte de o asemenea nuntă.

Oficierea căsătoriilor a fost un gest simbolic, scrie presa italiană. Papa Francisc a vrut să arate, din nou, că biserica este mai deschisă spre credincioşi.

France Presse notează că, în predicile şi în cuvântările sale, Suveranul Pontif face referire foarte des la familie şi căsătorie şi este mai deschis şi realist decât predecesorii săi în ce priveşte dificultăţile oamenilor. Papa aminteşte despre soarta despre femeilor abandonate sau despre căsătorii eşuate.

Ceremonia de astăzi va fi prima celebrare papală a unei căsătorii din 2000 încoace, când Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a unit în căsătorie opt cupluri din diferite părţi ale lumii, ca parte a Jubileului Familiilor. Fostul Papă mai prezidat o celebrare a căsătoriei pentru un grup de cupluri în 1994, în contextul Anului internaţional al Familiei.