ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Modul în care televiziunile au reflectat permisia de 24 de ore a lui George Becali, încarcerat în regim deschis la Penitenciarul Poarta Albă, a generat, marţi, dezbateri contradictorii în CNA, informează Agerpres.

Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a susţinut că difuzarea imaginilor cu George Becali în această permisie nu încalcă legislaţia audiovizuală, dar Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, membri CNA, consideră contrariul.

Jucan a propus "o monitorizare de linie" a televiziunilor care au abordat acest subiect, pentru că legislaţia interzice difuzarea de imagini cu persoane aflate în stare de reţinere/arest.

Vicepreşedintele CNA, Viorel Vasile Buda, a spus ca Gigi Becali "nu era în stare de reţinere", ci "a profitat de o zi liberă". O opinie similară a exprimat-o şi Răsvan Popescu: "Era liber".

"Drepturile cetăţeneşti îi erau limitate. Părea doar că este liber, dar el nu era liber. Din punct de vedere al declaraţiilor, este cu atât mai grav. El, în continuare, este un deţinut. A avut doar o permisie din partea unei comisii, nu era eliberat", a explicat Valentin Jucan.

El a invocat un articol modificat din Codul audiovizualului potrivit căruia: "Este interzisă difuzarea de imagini sau de înregistrări cu persoane executând o pedeapsă privativă de libertate, cu excepţia situaţiilor în care acestea demonstrează încălcări ale unor drepturi sau există un interes public justificat".

Monica Gubernat, alt membru CNA, a precizat că articolul invocat de colegul său se referă "la imagini din interiorul închisorilor", iar Valentin Jucan a spus că Becali era liber să se exprime, însă "televiziunile sunt cele care au greşit".

Gubernat a subliniat că televiziunile au "dreptul la informare" şi că vor fi prezente întotdeauna acolo unde se întâmplă ceva.

"Toate acele emisiuni complet dezechilibrate, în care nu există decât nişte văicăreli şi apoi ne plângem că avem un public care e cum e. Ne mirăm că avem imaginea unei ţări de operetă. Cum să nu avem, dacă se întâmplă asemenea lucruri pe ecrane?", a spus Christian Mititelu.

Narcisa Iorga a arătat că unele televiziuni au dat cu Becali imagini scurte, care pot fi încadrate în categoria "ştiri".

"Ce facem cu televiziunea care a dat 20 de ore despre Becali? Nu este nevoie de nicio monitorizare de linie pentru a trimite o scrisoare de avertizare, pentru că această scrisoare nu e o sancţiune", a opinat ea.

Lorand Turos a considerat că membrii Consiliului nu sunt în măsură să se exprime cu privire la starea juridică a lui George Becali în cele 24 de ore şi a propus solicitarea unui punct de vedere de la Administraţia Penitenciarelor.

Preşedintele CNA a susţinut că articolul invocat nu a fost încălcat. "Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de lege. Nu avem nimic să discutăm", a spus Laura Georgescu.

Narcisa Iorga i-a replicat că nu poate decide "în numele CNA" iar preşedintele CNA a anunţat începerea votului pentru propunerea de monitorizare de linie.

Propunerea de monitorizare de linie a televiziunilor care au abordat subiectul "Gigi Becali în permisie" a fost respinsă cu opt voturi împotrivă. Iorga şi Jucan au ieşit din sală, în semn de protest, şi nu au revenit la şedinţă.