ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Comuna vasluiană Pungeşti, acolo unde reprezentanţii Chevron lucrează pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist, a fost declarată zonă specială de siguranţă publică, informează Agerpres.

Potrivit unui ordin al Jandarmeriei, în zonele în care au loc manifestări violente se impun măsuri speciale.
"Potrivit ordinului, în zonă sunt intensificate măsurile specifice de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi de menţinere a stării de linişte şi ordine publică. În zonă sunt create dispozitive şi sunt detaşate echipaje de intervenţie şi patrule, pentru a se crea un climat de linişte şi siguranţă pentru cetăţeni", a declarat duminică, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, mr. Marius Ţăranu.

Mai mulţi cetăţeni din comuna vasluiană Pungeşti au afirmat că reprezentanţii Jandarmeriei comit o serie întreagă de abuzuri şi că oamenii nu sunt lăsaţi să iasă din case fără să fie percheziţionaţi şi chestionaţi.
"La fiecare casă stă câte un jandarm. Nici în drum nu avem voie să ieşim fără să dăm socoteală jandarmilor. Nu înţelegem pe cine apără ei aici, în slujba cui acţionează", a declarat un locuitor din Pungeşti.

Autoturismele care circulă de drumul judeţean care face legătura între Vaslui şi Pungeşti sunt în continuare oprite, iar conducătorii auto sunt întrebaţi unde merg şi cu ce scop.

http://youtu.be/6yZOJDXDZpM