VIDEO Se fac ultimele pregătiri pentru tradiţionala vânătoare de mistreţi de la Balc. EVENIMENT cinegetic sau MASACRU de proporţii?

Tradiţionala vânătoare de mistreţi de pe domeniul cinegetic privat de la Balc va avea loc la finele săptămânii, în perioada 11-12 ianuarie, potrivit unor surse locale, citate de Agerpres.
Cât mai departe de ochii presei, fostul mare jucător de tenis, omul de afaceri Ion Ţiriac, îşi invită aici prieteni de renume din Europa, care sosesc în comuna bihoreană, de regulă, în cursul zilei de vineri.
După "sperietura" din anul 2009, când o aeronavă a lui Ţiriac, în care se aflau inclusiv fiul acestuia şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg, a ratat aterizarea pe aeroportul local din cauza gheţii de pe pistă, invitaţii de seamă preferă să aterizeze în Ungaria, la Debrecen, de unde vin cu autoturismele de teren până la Balc.
Programul cinegetic cuprinde două zile de vânătoare, sâmbătă şi duminică înainte de amiază, la finalul cărora se face bilanţul vânătorii şi fotografia de grup, cu trofee. După prelevarea probelor pentru analize de către o echipă sanitar-veterinară, cele câteva zeci de carcase de mistreţi sunt păstrate în condiţii de frigorifer până la aflarea rezultatelor, după care cele conforme normelor sunt donate unor cămine de bătrâni, orfelinate sau în alte scopuri.
Direcţia Sanitar-Veterinară a fost informată de organizarea acestui eveniment, pentru a cărui bună desfăşurare, conducerea instituţiei va deplasa la faţa locului un autovehicul special, medical, deservit de medici veterinari şi personal specializat.
Printre obişnuiţii vânătorii de la Balc se numără George Marsan, primarul oraşului Monte Carlo, Erich Hampel, manager Unicredit Bank Austria sau Wolfgang Porsche, moştenitorul companiei cu acelaşi nume. De obicei, serile vânătoreşti sunt agrementate, pe lângă mesele speciale, cu programe artistice, susţinute de artişti foarte cunoscuţi sau vedete autohtone.
La ediţiile anterioare din anii 2012 și 2013, participanţii la vânătoare au fost întâmpinaţi de proteste ale asociaţiilor de apărare a drepturilor animalelor. În faţa impunătoarei porţi de lemn a domeniului, militanţii ecologişti au afişat şi scandat sloganuri favorabile tenisului, pentru care au improvizat chiar un teren la intrarea în arealul cinegetic.
http://youtu.be/EnketQdQH7Q

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)