ascultă articolul

Sfântul Andrei este primul apostol pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a chemat să Îi urmeze. El era din Betsaida, un oraș micuț de pe malul lacului Ghenizaret. Înainte de a fi apostol al Domnului, Sf. Andrei a fost ucenic al Sf. Ioan Botezătorul.

Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs



Andrei avea un frate, pe Petru, care era și acesta ucenic la Botezătorului. După botezul Mântuitorului, din râul Iordan, Andrei, auzind pe Sf. Ioan arătând spre Iisus și zicând "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan, 1, 29), l-a lăsat pe Sfântul Ioan, urmând pe Mântuitorul, nu pentru că ar fi fost o rivalitate între ei, dimpotrivă, Ioan era propovăduitor al venirii Domnului. Gestul lui Andrei de a-l urma pe Iisus, în care însuși Ioan l-a învățat să creadă, a fost unul natural. Sf. Andrei l-a învățat, apoi și pe fratele său, Petru, să îl iubească pe Hristos, zicând "Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos" (Ioan, 1, 41).

Conform Tradiției Bisericii, după Învierea Domnului, apostolii au tras la sorți, pentru a stabili, fiecare, unde va merge să propovăduiască Evanghelia. Lui Andrei i-a fost rânduit să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (adică Dobrogea noastră), pâna în Crimeia.

Sf. Andrei și-a terminat misiunea pe pământ, fiind răstignit, în anul 60, la Patras, pe o cruce în formă de X. În anul 350, sfintele sale moaște au fost duse la Constantinopol, iar în anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a înapoiat locuitorilor din Patras, capul Sf. Apostol Andrei. După a patra cruciadă, moaștele Sf. Apostol a fost duse în Italia, de unde s-a întors, 1964, în Patras, în biserica ce îi poartă numele.

Apostolul Andrei și dacii

Există multe legende, cât și superstiții legate de numele Sf. Andrei. Unele dintre acestea nu sunt decât practici magice, obiceiuri păgânești, primitive, de care, odată cu venirea Lui Hristos, oamenii nu au mai avut nevoie. Sf. Apostol Andrei a venit să îi învețe pe vechii daci și aceste aspecte.

Totuși, el nu a găsit pe teritoriul țării noastre un popor sălbatic. Dacii nu se închinau la mai mulți zei, nu aduceau jertfe sângeroase, fiind un popor cu o cultură spirituală cu mult peste media celorlalte. Prin firea lor, au primit creștinismul deoarece credeau deja în viața de după moarte (la înmormântări, se bucurau, iar la nașteri, plângeau), credeau într-un singur Dumnezeu și erau pașnici. Dacii au fost pașnici. Ei nu duceau lupte de cucerire, ci doar de apărare. Astfel, au primit în mod natural învățătura pe care Sf. Andrei a adus-o pe teritoriul lor, prin Duhul Sfânt, al păcii.

Strămoșilor noștri le-a venit ușor să creadă în Hristos și să se creștineze, prin botez. Sf. Andrei a botezat primii creștini daci în izvoarele din Dobrogea, din jurul peșterii în care s-a rugat. Acestea sunt, conform tradiției, în jur de 9.

Românii care îl cinstesc pe Sf. Andrei sau care îi poartă numele, ar trebui să uite de busuioc sub pernă, usturoi la geam și alte asemenea „minuni”, pentru că Sf. Apostol Andrei a venit să ne învețe ceva nou, a venit să întemeieze Biserica, să ne învețe să credem în adevăratele minuni cele dumnezeiești, să ne rugăm, cum să ne închinăm, cum să postim și cum să facem milostenie și fapte bune, pentru dragostea de Dumnezeu și de aproapele, după cum a învățat Hristos:„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și din toată puterea ta” și „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei XXII, 37-40; Marcu XII, 30-31).



În slujba de vecernie pentru Sf. Andrei este cântat, deasemenea, versul „că ai luminat păgânii și ai ars basmele ca vreascurile...”

Există, totuși, un obicei care ar putea proveni din perioada de început a creștinismului, pe teritoriul țării noastre. Acela este punerea grâului la încolțit, sămânța fiind un simbol folosit frecvent de Mântuitorul Iisus Hristos, în pildele evanghelice. Însă dacă grâul va crește bogat, nu trebuie să-l privim ca pe un semn de îmbogățire materială, ci mai curând ca un semn de creștere spirituală sau duhovnicească, în limbaj ortodox. Semințele din pilda Mântuitorului reprezintă chiar cuvintele Lui. Dacă ele vor rodi în mintea și în inima noastră, bine ne va fi, căci va încolți chiar dragostea, bunătatea, răbdarea, smerenia, înțelepciunea și celelalte virtuți, care ne desăvârșesc, ca oameni.

[video ]https://www.youtube.com/watch?v=7Otk7ubLlDk[/video]