VIDEO TULBURĂTOR Un copilaş avortat respiră în afara uterului înainte de a fi ucis

Un copilaş de 14 săptămâni respiră în afara uterului înainte de a fi aruncat la coş.
În România, după decembrie 1989, a fost ucisă încă o Românie. Statisticile oficiale arată că avorturile au provocat circa sau chiar peste 1.000.000 de victime în fiecare an, arată site-ul roncea.ro.
Lansarea cărții „Avortul, ultima exploatare a femeii”
În 1776, Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, document fondator al uneia din cele mai mari democraţii ale lumii, recunoştea dreptul tuturor oamenilor la „viaţă, libertate şi căutarea fericirii”. Acesta a fost adesea încălcat chiar în SUA.În 1857, Curtea Supremă a SUA legifera privarea de drepturi a negrilor americani, statuând că „pot fi justificat şi legal reduşi la sclavie pentru binele lor”. În 1927, aceeaşi Curte Supremă priva de dreptul la reproducere persoanele cu dizabilităţi mintale: „E mai bine pentru toată lumea dacă societatea îi poate împiedica să procreeze”. Iar în 1973, acelaşi organism legislativ anula dreptul la viaţă al copiilor aflaţi în fază intrauterină: „Termenul «persoană» nu se referă şi la cei nenăscuţi”.
În prezent, în SUA, dreptul la viaţă este negat anual pentru circa 1,3 milioane de copii. Practic, o categorie întreagă de persoane este privată de dreptul fundamental la viaţă, viaţa lor ţinând de opţiunea altora.
În preajma Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului (10 decembrie), Editura ProValori Media organizează la Bucureşti evenimentul Primul drept al omului este dreptul la viaţă.
Luni, 8 decembrie 2014, la ora 19.00, la Librăria Bizantină din Bucureşti, pe Str. Bibescu Vodă nr. 20, va fi lansată cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher.
Evenimentul le va avea ca invitate pe doamna Florica Cherecheş, deputat în Parlamentul României, şi pe doamna Roxana Puiu, psihoterapeut, Asociația PRO VITA filiala București.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală şi provocatoare, pune în discuţie tocmai drepturile femeii şi ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaţilor în impunerea şi răspândirea practicii avortului în cea mai puternică naţiune din lume şi apoi în alte ţări. Cartea mai explică în ce fel a contribuit această practică la inegalitatea dintre sexe şi la tratarea femeii ca obiect sexual, descurajând asumarea şi responsabilitatea bărbatului la nivel de familie şi societate.
Cartea este disponibilă gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile. ro .

Cartea este disponibilă gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)