ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Echipa românească ARCA a anunţat finalizarea primei probe de integrare a motorului Executor 2 pentru racheta Haas 2B, pe standul de testare.

“În urma parteneriatului cu Agenţia Spaţială Europeană, programele ARCA au avut întârzieri, dar am reuşit să ne adaptăm, să creştem resursele umane şi acum am ajuns să lucrăm din nou la programele proprii, la capacitatea pe care o aveam la sfârşitul anului 2012”, a declarat Dumitru Popescu-Preşedinte ARCA.

În paralel cu proiectul ExoMars, de căutarea a vieţii pe planeta Marte (coordonat de Agenţia Spaţială Europeană), echipa românească ARCA lucrează şi la racheta Haas 2B. Destinaţia prioritara a acestei racheta va fi “lansarea primului cosmonaut al ARCA în zbor suborbital până în anul 2017”.

Motorul Executor 2 funcţionează cu un amestec de oxigen lichid si kerosen şi are o forţă de tracţiune în vid de 32 tone/forţa. Are o lungime de 1,7 m şi un diametru de 1 m. Greutatea totală a motorului este de 260 kg.

http://youtu.be/qDosCBBuRZg