VIDEO Victoria Nuland înjură Uniunea Europeană: FUCK EU!

O înregistrare a unei conversaţii dintre asistentul secretarului de stat american, Victoria Nuland şi ambasadorul SUA la Kiev, Geoff Pyatt, face furori pe internet. În timpul conversaţiei dintre cei doi, Victoria Nuland rosteşte o înjurătură la adresa Uniunii Europene, care nu mai necesită traduceri: "Fuck EU".
În înregistrare, vocile aparţinând lui Nuland şi Pyatt vorbesc despre situaţia din Ucraina şi despre propunerea preşedintelui Viktor Ianukovici de a-l numi pe Arseni Iaţeniuk premier şi pe Vitali Kliciko vicepremier. Cei doi lideri ai opoziţiei ucrainene au respins propunerea. Nuland, care a mers în decembrie în Piaţa Independenţei din Kiev, precizează că secretarul general ONU, Ban Ki-moon, urmează să îl numească pe un fost ambasador olandez la Kiev, Robert Serry, emisar în Ucraina.
"Cred că acest lucru ar fi minunat pentru remedierea acestei situaţii, pentru ca ONU să o remedieze; FUCK EU", adaugă vocea atribuită lui Nuland, referindu-se la disensiunile dintre Washington şi Bruxelles.
Departamentul de Stat nu a negat informaţia, dar nici nu a confirmat-o, purtătorul de cuvânt aruncând vina pe ruşi.
Declaraţia cu privire la Uniunea Europeană poate fi ascultată de la minutul 3:01
http://youtu.be/MSxaa-67yGM

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Afacerea Peșchir: Sistemul și-a dat foc la Valiza Pandorei

Trump: Urmează ÎMPĂRȚIREA UCRAINEI. Călin Georgescu A AVUT DREPTATE la Ion Cristoiu. CNA a vrut să cenzureze emisiunea

Marian Vanghelie susține că Marian Enache de la CCR a fost prins cu un copil în pat pe vremea când era ambasador la Chișinău. Președintele BEC ar avea aceeași meteahnă - PEDOFILIE. VIDEO

Tucker Carlson aprobă: ”SOȚIA” LUI MACRON E BĂRBAT

Sistemul s-a întors la metodele KGB: STEGARUL DAC INTERNAT LA NEBUNI

Povestea din spatele vaccinurilor. Mărturia unei tinere mame din România care se luptă cu efectele grave ale vaccinării HPV. 50 de medici nu au știut ce să-i recomande! EXCLUSIV ActiveNews
Recomandările noastre

27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!

Virgiliu Gheorghe: Am fost atacat de LGBT-iști fasciști, sexomarxiști, soroșiști, anticreștini și antiromâni. Nu ne lăsăm intimidați. Să luptăm pentru adevăr până la capăt. INTERVIU EXCLUSIV
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)