VIDEO. Anul acesta, șerpii Maicii Domnului din Kefalonia au apărut mai târziu

Începând cu data de 6 august, de Schimbarea la Față, o mulțime de șerpi apar în satele din Kefalonia, în jurul bisericilor din Markopoulo și Arginia, iar pe 15 august intră în biserică în timpul Sfintei Liturghii și se urcă pe icoana Maicii Domnului.
Șerpii sunt inofensivi, ba chiar blânzi, conform mărturiilor sutelor de pelerini care vin, anual, să verifice minunea. Șerpii sunt subțiri și au o cruce mică pe cap și limbi în formă de cruce. Locuitorii spun că este bine să apară cât mai mulți, pentru ca anul următor să fie bun. Șerpii pleacă iarăși în munți după slujba săvârșită pentru Adormirea Maicii Domnului. Cu excepția perioadei 6-16 August, această specie de șerpi nu este de găsit pe insulă. Localnicii îi așteaptă în fiecare an, deoarece singurii ani în care nu au apărut, 1940 și 1953, au fost grei pentru insulă - al doilea război mondial, respectiv un puternic cutremur.
„De remarcat că în anul 1924, când Biserica Ortodoxă din Grecia a adoptat calendarul nou, mulți au așteptat să vadă de vor mai apărea sau nu șerpii Maicii Domnului. Sosind însă, creștinii au înțeles că trebuie ascultată hotărârea Sfântului Sinod, chiar dacă teoretic este greșită. Minunea dovedește astfel că prin mila Domnului și în bisericile de pe stil nou este har.” (http://saccsiv.wordpress.com)
Anul acesta, totuși, șerpii nu au mai apărut pe 6 august, ca de obicei. E de notat că la începutul acestui an a avut loc un cutremur mare în Kefalonia, însă se pare că acest lucru nu i-a împiedicat pe șerpi să reapară, chiar dacă mai târziu. Spre bucuria localnicilor și a pelerinilor, primul șarpe a apărut la biserica din satul Arginia, pe 11 august, relatează crashonline.com.
Mai jos puteți urmări un documentar vechi grecesc depre acest fenomen :
GALERIE FOTO
Merită să CITEȘTI și
[video ]http://youtu.be/YA9reB48vVI[/video]

Minunile Adormirii Maicii Domnului din Kefalonia. Crini uscați care ÎNFLORESC și ȘERPI care intră în BISERICĂ
[video ]http://youtu.be/YA9reB48vVI[/video]
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)