VIDEO. Părintele Justin Pârvu, depre ziua în care au avut loc peste 10.000 de ARESTĂRI - 14 mai 1948

„14 mai, una din cele mai cenușii pagini ale istoriei românilor” – așa a „botezat” părintele Iustin Pârvu această zi, pe care mulți dintre români o consideră o mare sărbătoare a neo-martirilor români.
Deși nu este încă marcată astfel în Calendar, 14 mai este ziua de cinstire a Sfinților Martiri din temnițele comuniste. Astăzi, 14 mai 2014, s-au împlinit 66 de ani de când au fost arestați de către comuniștii atei peste 10.000 de tineri, intelectuali și toți cei care, prin chiar cel mai mic gest de nesupunere față de regimul dictatorial ateu, au trecut prin programul de „reeducare” și au ajuns să-și verse sângele în temnițele comuniste. Preoți, monahi și laici au murit sub persecuția comunistă, pentru credința lor.
Fiind considerați vrednici de cinste, ziua de 14 mai a fost aleasă ca zi de prăznuire a Sfinților Închisorilor și propusă să fie trecută în sinaxare o dată cu canonizarea acestor noi mucenici.
Unii contestă sfințenia acestor noi mucenici, alții nu. Aceștia din urmă consideră că mulți dintre cei care au murit în temnițele comuniste de la Aiud, Gherla, Târgu Ocna sau Pitești și nu numai sunt sfinți mucenici deoarece, conform spuselor teologilor, au murit pentru Hristos. Reeducarea comunistă începea cu întrebarea „Mai crezi în Dumnezeu? Mai crezi în Hristos?” iar ei, refuzând a se lepăda de credința lor, în fața persecutorilor comuniști, au suferit torturi care, se pare, au dus la sfințenie.
Prizonierii din temnițele comuniste care și-au apărat credința cu prețul vieții sunt considerați mucenici. Totuși, se pare că nu dintr-o simpatie oarecare a creștinilor față de frații lor în suferință, au primit ei aceste merite, ci pentru că în gropile comune, precum cea de la închisoarea din Aiud, printre numeroasele schelete ale prizonierilor, au fost găsite oseminte neputrezite, frumos mirositoare. Ulterior, spre mirarea tuturor, aceste oase au izvorât mir în fața a numeroși credincioși, în cadrul unor conferințe pe teme teologice de la Iași și nu numai.
Atât anul acesta, cât și anul trecut, spun martorii, minunile s-au ținut lanț. La biserica din curtea Palatului Mogoșoaia, un craniu găsit într-o groapă comună de la Aiud a ivorât aproape jumătate de litru de mir, conform mărturiilor celor prezenți acolo. Există și filmări care atestă acest eveniment de o importanță deosebită pentru credincioșii ortodocși români. De notat este faptul că acest fenomen, izvorârea de mir se petrece doar cu moaștele sfinților ortodocși.
Ce este izvorârea de mir? „E ca o transpirație. Osul începe să transpire, ca un fel de broboane care se formează pe geam (...) ele nici acum nu miros ca un ulei rânced, ca un fel de mir preparat de oameni, ele miros ca în primul moment”, declară, în cadrul unei conferințe, teologul Marian Maricaru.
Printre acești sfinți ai închisorilor se găsește și Valeriu Gafencu, cunoscut sub numele de „Sfântul Închisorilor”, care a știut cu exactitate care urma să fie ziua morții sale, poetul Radu Gyr și soția sa, cărora le-au fost descoperite sfinte moaște, Mircea Vulcănescu și mulți alții.
Tot la această dată, 14 mai, a fost arestat și Părintele Iustin Pârvu, care a fost închis timp 16 ani, urmând ca tot în această zi, 14 mai, a anului 1964, să fie eliberat. Părintele a fost și rămâne o personalitate marcantă a Ortodoxiei românești, un reper pentru mii de credincioși.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)