Văicăreală nefondată a companiilor străine?

Rata de ocupare a populației cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani din România, un indicator al gradului în care populația este activă din punct de vedere economic, a scăzut la 68% în primul trimestru din 2018, de la 68,4% în ultimele trei luni ale anului trecut, potrivit Institutului Național de Statistică. Practic, aproximativ o treime din cei aflați în această categorie nu sunt cuprinși de o piață locală a forței de muncă în care investitorii străini au pondere dominantă și oferă salarii mult sub media Uniunii Europene.
În primul trimestru al anului în curs, populația activă a României era de 8,891 milioane de persoane, din care 8,477 milioane erau ocupate și 414.000 erau șomeri. Doar 6,417 milioane de persoane aveau statutul de salariați, în timp ce 2,06 milioane de persoane erau lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremunerați, membri ai unei societăți agricole sau ai unei cooperative neagricole și patroni.
Dincolo de scăderea de 0,4% în doar câteva luni și de ponderea generală, alarmante în sine, datele scot în evidență un alt aspect îngrijorător. Cei mai tineri și cei mai bătrâni dintre românii activi sunt cei mai afectați de fenomen: rata de ocupare a celor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani a fost de 23,4%, iar cea a românilor cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani a fost de 43,9%. Datele indică, practic, că atât accesul inițial pe piața muncii, cât și menținerea în muncă, odată cu apropierea de pensionare, se fac foarte greu în România momentului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

CONSIGLIERUL PENALILOR! CTP prins în Dosarul Vaccinurilor? Guru Recorder recunoaște brusc că a fost consilierul secret a doi dintre cei trei penali principali urmăriți de DNA: Cîțu și Voiculescu. Plus Geoană. De ce acum? APAR STENOGRAMELE?

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Iulian Capsali: MĂCAR PUȚINĂ UMILINȚĂ

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!
Recomandările noastre

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori
Am dat jos Codul QR de pe Catedrală! Patriarhul ne-a auzit și a îndreptat eroarea - FOTO. ActiveNews se ține de promisiune: susținem Catedrala Mântuirii Neamului!
Locații: România
Subiecte: profit multinationale
Organizații: Institutul Național de Statistică (INS)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)