Viaţa sub semnul fricii la Liceul "Lucian Blaga" din Tiraspol, "ultimul focar de românism"

Agenția Mediafax a realizat un amplu reportaj în "ultimul focar de românism" din Transnistria, la Liceul "Lucian Blaga", în care profesorii și elevii descriu pe larg presiunile și constrângerile suferite în ultima vreme din partea rusofonilor. Astfel, dascălii, părinții și copii stau cu frica "în sân" că unitatea de învăţământ va fi închisă, după ce li s-a interzis să intoneze imnul, să arboreze drapelul, iar activităţile culturale se desfăşoară "cu uşile închise". De asemenea, autoritățile-marionetă ale Moscovei intimidează cadrele didactice și elevii, prin controale inopinate, direct în sălile de curs.
Liceul a fost devastat de două ori de autorităţile autoproclamate de la Tiraspol, în 1994 şi în 2004, iar profesoara de limba română Lilia Chisin se teme că astfel de practici s-ar putea repeta şi acum, pentru că separatiştii ar păstra "o tradiţie" să invadeze, din zece în zece ani, acest spaţiu în care se păstrează cultura şi limba română.
Părinţii elevilor sunt ameninţaţi deseori cu pierderea locului de muncă pentru a-şi retrage copiii de la liceul cu predare în limba română sau nu sunt promovaţi în anumite posturi.
În prezent, la Liceul "Lucian Blaga" mai învaţă 175 de elevi, iar acesta este una din cele opt unităţi de învăţământ care au mai rămas în zonă şi în care se mai predă în grafia română, respectiv în limba română.
Integral, pe mediafax.ro.

Lucian Blaga a fost un martir al neamului şi creaţia lui a fost în permanentă cenzură. Aceeaşi soartă o avem şi noi, cei ce promovăm cultura şi tradiţiile româneşti în partea stângă a Nistrului (…). În Transnistria sunt opt unităţi de învăţământ în care se mai predă în grafia latină, în limba română, în Tiraspol, Tighina, Grigoropol, Dubăsar, Doroţcaia şi Râtniţa. Dar focarul cel mai mare şi mai deranjant suntem noi, cei de la «Lucian Blaga», pentru că suntem un junghi în inima capitalei acestei aşa-proclamate republici.
Stăm cu frica în sân şi nu ştim cât vom mai activa, pentru că ni s-a spus şi chiar a apărut şi în presa periodică faptul că până la 1 septembrie ne vor închide. Menirea lor este să ne închidă şi să stingă ultimul focar de românism. Nu putem intona imnul Republicii Moldova la careurile de solemnitate, pentru că suntem asistaţi de miliţieni. Acţiunile culturale le facem în liceu cu uşile închise. Limba română se vorbeşte doar în curtea liceului şi, poate, de elevii noştri acasă. În rest, chiar şi vorbitorii de limbă română evită să vorbească în stradă sau în spaţiile publice de frică.
Mergând pe străzile României şi încercând să faci comparaţie cu ceea ce este în Tiraspol, ai impresia că la noi este o zonă moartă, o zonă rămasă în alte vremuri.
Integral, pe mediafax.ro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)