ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins luni plângerea depusă de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru prin care aceştia au contestat decizia de neîncepere a urmării penale dată de Parchetul General în cazul premierului Victor Ponta, reclamat pentru plagiat.
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarii Papahagi Răzvan Adrian, Neamţu George Mihail şi Ofiţeru Augustin Minel împotriva rezoluţiei nr.783/P/2012 din 16 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Obligă petiţionarii la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.

În 7 iunie 2013, avocatul denunţătorilor lui Victor Ponta în cazul plagiatului a contestat la procurorul superior celui de caz soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premier, pe motiv că procurorul de caz a administrat probe fără să înceapă urmărirea penală şi a preluat integral expertizele Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Avocatul denunţătorilor Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru a solicitat astfel infirmarea soluţiei de NUP, redeschiderea dosarului de plagiat, începerea urmăririi penale pe numele premierului şi administrarea legală a probelor propuse.

Rezoluţia Parchetului ICCJ prin care a fost dispusă neînceperea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta, sub aspectul infracţiunii prevăzute de articolul 141 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată, a fost emisă în mai 2013.

Denunţul la Parchetul instanţei supreme în acest caz a fost făcut în 22 august 2012, de către Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru.