ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Primul-ministru Victor Ponta a destituit-o pe Ștefania Duminică, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, după ce Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a stabilit că lucrarea de disertaţie a acesteia din 2012 este un "plagiat integral" după o lucrare din 2008. De remarcat că și șeful Executivului se află în centrul unui scandal de plagiat, însă acesta și-a afirmat decizia de a rămâne în funcție încă de la începutul mediatizării acestui caz.

Potrivit anunțului din Monitorul Oficial, "la data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Vasilica Ştefania Duminică se eliberează din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale".

Ștefania Duminică este doctorandă la Facultatea de Psihologie şi Ştiințele Educaţiei a Universităţii din București, unde susţine activităţi de predare în conformitate cu statutul de doctorand.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 18 februarie, că îi cere premierului Victor Ponta revocarea secretarului de stat în Ministerul Educaţiei Ştefania Duminică pentru plagiat, menţionând că ştie că şefului Guvernului o să îi fie greu să sancţioneze astfel o faptă de plagiat.