Victor Ponta se gândește să primească în România 3.000 de mujahedini iranieni, marxist-leniniști

Guvernul României negociază relocarea pe teritoriul ţării noastre a unui grup de 3.000 de mujahedini iranieni, potrivit unor surse diplomatice citate de jurnaliștii de la Adevărul. Chiar dacă cea mai importantă grupare din această țară este Mujahedinii Poporului Iranian (MPI), care a luat parte și la Revoluția din 1979, se pare că Executivul condus de Victor Ponta negociază cu tabăra numită Mojahadin-e Khalq (MEK), ce se opune cu vehemeță regimului islamic de la Teheran și care se bazează pe o ideologie marxist-leninistă.
Ca și MPI, MEK, aflată pe lista organizațiilor teroriste a SUA până în 2012 și a celei UE până în 2009, este situată în prezent în țara vecină, Irak, într-o fostă tabără militară a SUA, numită Camp Liberty, din apropiere de Bagdad, dar dorește să părăsească acea zonă din cauza insecurităţii. Aceleaşi surse diplomatice au declarat pentru Adevărul că unul din scopurile vizitei la Bucureşti a Victoriei Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA, a fost tocmai această problemă, a mujahedinilor.
De remarcat că Victor Ponta a admis că o parte din discuțiile cu oficialul de la Washington au fost strict confidențiale.
Integral, în Adevărul.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)