Viorel Ilişoi este şomer: unul din cei mai apreciaţi jurnalişti români a fost dat afară de la Jurnalul Naţional

Cunoscutul jurnalist şi scriitor Viorel Ilişoi a fost dat afară de la Jurnalul Naţional. Anunţul a fost făcut chiar de jurnalist pe pagina sa de facebook.
Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.
"Azi e acea zi de salariu când nu primești salariul. Ca și luna trecută. Ca și nici nu mai știu câte luni anul trecut. Dar tot am primit ceva: vestea că am fost dat afară de la „Jurnalul National”. Cică luni trebuie să mă duc la sediu să semnez actele. Primul weekend de șomer din viața mea", a scris Ilişoi.
Considerat a fi unul dintre talentaţi jurnalişti români, Ilişoi a scris pentru Jurnalul Naţional din 2009. A mai scris la Atitudinea, Timpul, Naţional şi Cotidianul.
A fost primul jurnalist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, în 1992, pentru pamfletul "Saddam Hussein se ascunde la Botoşani". A fost condamnat la trei luni de închisoare, dar presiunile internaţionale au făcut ca să fie eliberat după doar 19 zile. Această experienţă a fost inspiraţia pentru romanul "Paişpe", publicat în foileton în Jurnalul Naţional.
În 2010 a realizat de unul singur documentarul „Maria Lătărețu. Ultimul cântec, ultima zi”, film ce a câştigat trofeul Festivalului "Amatorul" de la Chişinău în 2014.
A câştigat numeroase premii, printre care Premiul Reporter Numărul Unu, Premiul Fundaţiei Române pentru Jurnalism (1999), Premiul Clubului Român de Presă pentru reportaj-anchetă (2007), Premiul pentru jurnalism ecologic (2009), Premiul pentru cel mai bun text la The Industry Awards (2012).
Mai multe informaţii despre Viorel Ilişoi puteţi găsi aici.
http://youtu.be/8TK2egzgsVw

Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Declinul și Prăbușirea Imperiului American

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

Un Bahmut de Paști pentru BOR: Șantaj Patriarhal pe axa Langley – Constantinopol

În țipetele asistenței, Joe Biden cade pe scenă (VIDEO)
Recomandările noastre

ȘI NATO SE TEME DE UN NOU FRONT ÎN KOSOVO. Comandoruri islamiste turce intră pe teren contra sârbilor ortodocși. Vor reacționa Rusia și China? Djokovic: KOSOVO e SERBIA!

Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)