Vrei să fii stewardesă? "Aplică aici! E gratis!"
Prima școală privată din România în care vor fi formate gratuit stewardese se va deschide din septembrie în Cluj.
Investiția se va desfăşura în baza unui proiect european de peste un milion de euro. Contractul va fi semnat miercuri, 30 aprilie.
Proiectul a fost pus la punct încă de anul trecut și e coordonat de consilierul județean Steluța Racolța, managerul firmei RSC Consulting, o firmă ce se ocupă de formarea profesională.
“În România mai există doar o singură școală de acest fel, afiliată Școlii de Aviație Civilă, instituție de stat. Cu toate acestea, un curs de formarea a unei viitoare însoțitoare de bord costă 3.500 de euro. Noi la Cluj o să instruim 400 de fete din toată țara, gratuit”
, a declarat Racolța. Pentru cursuri, ce vor începe cel mai probabil în septembrie acest an, se vor face recrutări în toată țara.
“O să facem o selecție riguroasă, pentru că ne trebuie candidate care să arate bine și care să fie și inteligente. După ce vor absolvi cursurile, fetele se vor putea angaja la orice companie aeriană care operează în țările UE”
, a mai spus managerul.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Senzaționalul interviu al lui Tucker Carlson cu Viktor Bout, ”negustorul morții”. Dezvăluiri despre subteranele războiului din Ucraina, adevărul despre armamentul folosit, Zelensky și Epstein și decizia Rusiei de a folosi potențialul nuclear
Faci fântână în curte și ajungi la închisoare NU e FAKE NEWS. Pedeapsă pentru "susceptibilitate" - nu pentru daună dovedită! Dreptul la supraviețuire este dat de Dumnezeu, nu de stat sub amenințarea închisorii!
Ei acoperă cerul cu ingineriile climatice, ei îți dau apoi lumina. Satelit pentru a oferi lumina Soarelui pământenilor ca la Salamina
Recomandările noastre
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)