ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Revista The Economist nota, la începutul anului, că 2014 urma să fie un an important pentru democrație. Pentru că, într-o formă sau alta, 42% din populația lumii a votat sau va vota anul acesta. Chiar dacă în 2014 in diverse locuri ale lumii au loc și alegeri generele, se pare că nu ele reprezintă votul care va marca acest an. În schimb, referendumurile – exerciții electorale cu cea mai mică frecvență, la care se votează pe un singur subiect – vor fi cele care rămân în memoria colectivă, scrie Washington Post.

A început Crimeea

În martie 2014, locuitorii peninsulei ucrainene au votat întâi pentru independență, apoi pentru alipirea la Federația Rusă. Referendumul în sine a fost considerat nelegitim de comunitatea internațională din cauza prezenței militarilor ruși și a absenței observatorilor internaționali. Criticile internaționale nu au contat prea mult. Lumea poate să nu recunoască, dar Crimeea este, de facto, teritoriu rusesc. Iar Rusia a ținut să amintească liderilor occidentali că atunci când au recunoscut independența Kosovo, în 2008, au pus umărul la situația actuală din Crimeea.

Referendumul din Crimeea a fost începutul unui proces care a polarizat din nou lumea pe axa est-vest, retorica din vremea Războiului Rece s-a reinflamat, iar țările cu numeroasă minoritate rusă sunt într-o adevărată stare de alertă.

Momentul Scoția

Sondajele nu dau nicio preferință clară apropo de întrebarea dacă Scoția ar trebui să devină un stat independent sau nu. Dacă se va întâmpla, atunci uniunea de 300 de ani s-ar rupe cu efecte pentru ambele părți și cu urmări și pentru aliații lor. Unii prezic o situație economică grea, alții conturează scenarii apocaliptice de criză și război. Ce se va întâmpla concret nu putem estima decât la momentul la care se va întâmpla. Dar chiar și dacă Scoția nu se va desprinde de Regatul Unit, șansele ca un asemenea vot să aibă succes pe viitor rămân mari. Iar pentru că Londra promite orice scoțienilor doar-doar să nu voteze „Da” – ne referim la autonomie mai mare – indiferent de rezultat Marea Britanie va fi schimbată după această zi.
Putem face o paralelă, oricât de exagerată între cele două situații?

În ciuda afirmațiilor de la Kremlin în perioada anexării Crimeii – adică justificarea referendumului din peninsulă cu evoluțiile din Scoția în sensul aparentei respectări a dreptului internațional – o paralelă ar fi greșită. Nici declarația liderului naționalist scoțian Alex Salmond în care spunea că îl admiră pe Vladimir Putin nu poate reprezenta motiv suficient.

Urmează Spania?

Așa vor separatiștii catalani, care urmăresc cu mare atenție referendumul din Scoția și care vor să organizeze un referendum de independență în luna noiembrie. De altfel, Europa este cel mai fertil teren al mișcărilor separatiste dacă adăugăm bascii și flamanzii. Nici Italia nu e lipsită de tensiuni. Deocamdată ele se limitează la cereri de autonomie totală, dar urmările referendumului din Scoția nu pot fi încă prevăzute în Veneto, Tirolul de Sud, Sicilia și Sardinia. Până și în îndepărata Chină încep să se agite spiritele în legătură cu propriile mișcări separatiste.

Până acum, guvernul de la Madrid a refuzat să permită organizarea unui referendum în Catalonia. Constituția Spaniei prevede că orice referendum trebuie aprobat de Executivul central. Chiar dacă votul ar fi organizat, premierul Mariano Rajoy a asigurat că rezultatul nu va fi recunoscut. La un moment dat, Madridul poate ar fi acceptat un referendum ca să ia din avântul separatiștilor. Dar la cum a decurs anul 2014 până acum, scenariul este extrem de greu de imaginat pentru toamna acestui an.