Zicerile Zilei: ”Am înțeles ideea cu Eurovision. Dar de ce-i pune să și cânte?”
„Dacă ne uităm la Eurovision ne dăm seama că momentul în care maimuța ne va bate la ușă strigându-ne "fiule” e din ce in ce mai aproape.”
„Dacă ne uităm la Eurovision ne dăm seama că momentul în care maimuța ne va bate la ușă strigându-ne "fiule” e din ce in ce mai aproape.”
Nepomenitorii, o specie de sectanți anti-BOR susținuți din umbră de dușmanii României de la est și nord-est, au îmbrățișat producția lui Cristian Mega, ”21 de rubini”, ca pe un stindard, ca pe un manifest al smintelii lor.
Cele mai frumoase ale Americii au ajuns niște gropi de gunoi. Distruse INTENȚIONAT de Ciuma Progresismului. Avem acum o nouă dovadă a premeditării.
Cât timp Xi Jinping va menține o relație apropiată cu Viktor Orban, mărfurile Chinei cu valoare adăugată mare, ca mașinile electrice sau dispozitivele Hi-Tech, vor concura ”de la egal la egal” cu mărfurile similare din SUA și Europa.
Ucrainenii nu mai primesc atât de mulți bani ca în anul 2022-2023. Suma încasată în 2024 este mult mai mică față de anii trecuți, dar cu toate acestea rămâne una semnificativă, ținând cont că au trecut mai bine de doi ani de la începutul războiului.
Scopul acestei adunări speciale este dat de faptul că astăzi vor fi anunțate patru evoluții majore, de importanță națională, care au în centru Academia Română:
Evaluarea pacientului Florin Piersic, realizată duminică de către echipa medicală, arată o ameliorare a stării generale.
Împaratul Constantin cel Mare îi închină Maicii Domnului modelul orașului pe care l-a înființat aici – Constantinopol, iar împăratul Justinian îi închină acesteia Biserica Sfânta Sofia, pe care acesta a reconstruit-o din temelie.
Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, secretarul de stat Raed Arafat, nu scapa de procesul in care juristul Adrian-Cristian Secu solicita ca instanta sa constate nelegala existenta, inca din 2016, a Grupului de suport tehnico-stiintific privind gestionarea bolilor inalt contagioase pe teritoriul Romaniei.
"Nemo" a câștigat duminică Eurovision pentru Elveția cu "The Code", un cântec de propagandă homosexualistă, un premiu care încheie o competiție marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului.
”Jucătorul Sean Burroughs din prima ligă s-a prăbușit joi, în timp ce antrena meciul fiului său din Liga Mică”, titrează Yahoo News.
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.
Joost Klein, reprezentantul Olandei la Eurovision, a fost descalificat din finala concursului care va avea loc în această seară la Malmö, în Suedia, în urma unei plângeri oficiale depuse de o femeie din echipa de producție.
Scena politică din Elveția a fost zguduită la vestea decesului vicecancelarului acestei țări. Anunțul a creat unde de șoc printre cetățeni, cu atât mai mult cu cât oficialul avea doar 55 de ani și nimic din starea sa de sănătate nu anunța acest final nefericit.
Dintre toți apostolii, Toma ne este cel mai simpatic. Veșnicele lui întârzieri la evenimente capitale, amestecul de entuziasm duhovnicesc și de scepticism, neîncrederea sa proverbială, toate ni-l fac apropiat.
Fiind prins, a fost legat din nou și dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis; aceasta l-a dus în fața vizirului să-l judece, și acolo tânărul a mărturisit fără înconjur adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi.
În duminica a doua după Paști, numită și Duminica Tomii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Biserica Ortodoxă, se citește Evanghelia de la Ioan, capitolul al XX-lea, versetele 19-31
După 77 de ani de nevoință în Sf. Munte Athos și 58 de ani ca duhovnic și mângâietor de suflete, la data de 11 mai 2004, Părintele Dionisie Ignat a adormit în Domnul, plecând cu trupul din Grădina Maicii Domnului ca să se desfăteze cu sufletul de dulceața nepieritoare a raiului cuvântător al Mirelui Ceresc.
Începând de pe 21 mai președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va mai fi nici măcar formal un președinte legitim.
Absolventă a American International School din Viena, actualmente studentă la Universitatea Saint Andrews din Scoția - unde studiază Relații Internaționale -, Daria Gușă vorbește foarte convingător (deși are doar 20 de ani) despre pericolele unui viitor deformat de ideologiile „progresiste”
Volodimir Zelenski a anunțat că l-a invitat personal pe Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului să participe la summit-ul de pace din Elveția.
Fostul consilier principal al lui Boris Johnson, Dominic Cummings (foto), a lansat joi un atac împotriva sprijinului Occidental pentru Ucraina.
În anul 2025, după cum trebuie să știm cu toții, se împlinesc 1700 de ani de la primul Sinod de la Niceea din anul 325, sinod la care a participat Mitropolitul Marcus al Tomisului.
Medeea Marinescu, colega marelui actor Florin Piersic din piesa de teatru ”Străini în noapte”, a oferit o scurtă reacție pe tema evenimentelor recente.
Românii nu au voie să facă filme patriotice, adică filme care să trezească și să alimenteze sentimentul identității naționale sau, Doamne-ferește, mândria de a fi român.
După ce Biroul Electoral Central (BEC) a decis respingerea candidaturii pentru Primăria Capitalei a candidatului PNȚMM, Valerian Stan, justițiarul vine cu lămuriri și precizări:
Rusia a mutat arme nucleare în Belarus. New York Times (NYT) susține că a identificat unde a amplasat Rusia armele nucleare și a publicat imagini din satelit pentru susținerea afirmațiilor.
Statele Unite au anunțat vineri un nou pachet de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în timp ce Kievul se străduiește să oprească avansurile trupelor ruse în regiunea nord-estică Harkov.
„Trebuie să fim uneori disuasivi și credibili față de adversarii noștri spunându-le: „dacă mergeți prea departe și dacă ne amenințați interesele, propria mea securitate, atunci nu exclud să intervin”, a explicat președintele francez.
În timp ce SUA și UE își taie singure craca de sub picioare, închizându-și capacitățile de producție a combustibilor fosili, Asia deschide puzderie de centrale pe cărbune.
Asta e casa parohială (aparține Bisericii) de la Mădei, com. Borca, jud. Neamț, unde a fost tata preot acum 40 de ani. Aici am locuit din 75 pana în 87. Pe atunci mi se părea un palat imens, da asta pentru că eram eu foarte mic.
Realitatea este una singură: acești inovatori au furat Bisericii Ortodoxe Române autenticul (adică bucuria Duhului Sfînt care i-a inspirat pe Sfinții Imnografi din vechime) celor mai importante două sărbători creștine: Învierea și Nașterea Domnului.
Arthur Engoron, judecătorul din New York care a constatat că a existat o "fraudă" din partea președintelui Trump și a companiilor sale, este acum este anchetat.
Veteranul jurnalist de divertisment din Los Angeles, Sam Rubin, câștigător al mai multor premii Emmy, precum și al premiului Golden Mic Award, a murit subit la 64 de ani.
Spectacol rar pe cerul României noaptea trecută, atribuit unui fenomen ciudat pentru spațiul nostru. ”Aurora boreală” a colorat văzduhul în cele mai frumoase nuanțe roșiatice, motiv pentru care toate rețelele de socializare s-au umplut de mii de fotografii spectaculoase.
James Patrick "Jim" Caviezel, actorul care a jucat rolul Mântuitorului Iisus Hristos în filmul ”Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson, a rămas profund marcat, pe toată viața, de experiențele trăite în timpul filmărilor.
L-am cunoscut pe Parintele Argatu la manastirea Caldarusani, cu putin timp dupa groaznicul cutremur din 1977. Era lume multa si venita din toate colturile tarii la chilia sa, semn ca Parintele era mai puternic decat orice opreliste comunista.
Sfântul Sfințit Mucenic Mochie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305) și era din Roma. Fiind preot al bisericii din cetatea Amfipoli, care este în părțile Macedoniei, se nevoia, învățând și propovăduind păgânilor Evanghelia lui Hristos, pe care îi aducea la adevărata credință
Ce greu a fost fără Tine, Iisuse, cât de cumplită este lumea aceasta fără Tine! Cât de imposibilă este răsuflarea fără de har, pământul fără cer, soarele fără lumina Ta, noaptea fără odihna Ta asupra creației! Și cât e de frumos universul avându-Te în centrul lui, pretutindeni și mereu, strălucind în lumina Învierii.
Pe fondul inflației în creștere, Worldcoin profită de criza economică din Argentina, oferind 50 de dolari în criptomonede pentru datele biometrice de la cetățenii vulnerabili financiar