Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost reunită cu restul sfintelor moaște nestricăcioase
Luni, 27 mai, în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Rusul, mâna sa a fost reunită cu restul sfintelor moaște nestricăcioase
Luni, 27 mai, în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Rusul, mâna sa a fost reunită cu restul sfintelor moaște nestricăcioase
Pe site-ul francez agoravox.fr a apărut, pe 25 mai, traducerea în franceză a unui articol excelent al editorialistei de la Active News Levana Zigmund, „Noul proiect UE: abolirea istoriei”.
În contextul competiției politice și al perioadei electorale pe care o traversăm, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări
După mega-scandalul iscat odată cu punerea sub acuzare a generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, are loc o demisie la nivel înalt în conducerea serviciului. De asemenea, fostul șef al SIE, Silviu Predoiu, a făcut dezvăluiri șocante despre Florin Coldea, spunând că acesta a fost numit într-o funcție înaltă fără să aibă pregătirea necesară
„EXISTĂ PREA MULT POPONARISM ÎN BISERICĂ" ȘI DE ACEEA EPISCOPII TREBUIE SĂ SCOATĂ MEREU, LA PROPRIU, "TOȚI POPONARII DIN SEMINARII, CHIAR ȘI PE CEI SEMI-ORIENTAȚI", A SPUS PAPA. - potrivit sursei citate.
Sâmbătă, la Festivalul de Film de la Cannes, Karla Sofia Gascon, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a câștigat trofeul pentru „cea mai bună actriță feminină”.
Cu doar trei decenii în urmă, Internetul era un spațiu paradisiac, un vis al libertății totale, al cunoașterii și exprimării nelimitate. Azi a ajuns un spațiu al recluziunii și al reeducării. Un „Pitești digital”.
Asociația ACCEPT a transmis Autorității Electorale Permanente un îndrumar pentru interacțiunea cu persoanele transgender în context electoral, persoane despre care ONG-ul susține că formează 3% din populația adultă din România
Sloganurile cântate de mulțimi de germani pe ritmurile melodiei pop techno a DJ-ului italian Gigi D'Agostino, „L'Amour Toujours”, din 1999, au stârnit indignare și interdicții în Germania, fiind etichetate drept extremiste.
Marele actor Florin Piersic se apropie de momentul externării din Spitalul de Ortopedie Foișor, unde a fost tratat pentru o infecție la genunchi. Echipa medicală a oferit informații despre progresul său și planurile pentru recuperare.
Postarea ActiveNews de pe Facebook cu fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru racolat de Securitate încă de la liceu a fost ștearsă de cenzorii rețelei în baza unor acuze false, ce țin, chipurile, de faptul că nu ar respecta „standardele comunității” cu privire la „viața privată” (CAPTURĂ FOTO mai sus).
Spania, Irlanda și Norvegia au recunoscut marți în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului.
Energia înseamnă viață. Energia scumpă înseamnă viață scumpă. Iar adesea chiar sărăcie, mișcări sociale, instabilitate politică.
Așa cum am relatat, după ce am cîștigat procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă, aceasta mi-a comunicat că m-a reînscris în corpul experților electorali.
PNT-MM a prezentat la Biroul Electoral al Municipiului București candidatura Domnului Valerian STAN la Primăria București și candidaturi la Consiliul General al Capitalei. Biroului Electoral a respins fără temei candidaturile PNȚMM.
Acuzațiile aduse foștilor șefi din SRI, generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sunt de o gravitate fără precedent pentru România, aruncând în aer sistemul de justiție, dar și cadrul constituțional și democratic din țara noastră.
Avram Iancu a rămas în conștiința poporului român drept revoluționarul tânăr, dăruit complet cauzei naționale, model de abnegație și sacrificiu, iar mentalul românesc conservă până astăzi mitul eroului național din Apuseni
Cu toate că am postat demult pagina pe care se postează toate materialele aferente acestei adunări, constat că nimeni nu intră să citească nimic.
De subliniat că noua Adeverință stipulează că Serviciul Român de Informații semnalase CNSAS la acea dată că Nelu Tătaru NU FIGURA în Dosarul de Rețea în care ulterior, în 2021, A APĂRUT drept informator al Securității cu Angajament semnat. La data respectivă șefi ai SRI erau George Maior și Florian Coldea.
Europarlamentarul italian Francesca Donato l-a găsit pe soțul ei, Angelo Onorato, mort în vehiculul său, cu o cravată înfășurată strâns în jurul gâtului, ceea ce indică faptul că a fost ucis.
Editura Contra Mundum va organiza sâmbătă, 1 iunie, de la ora 17:30, la Biserica Precupeții Noi din București, str. Ernest Broșteanu, o lansare/eveniment a cărții „Sorocul Impus” de Anthony Trollope.
Craig Mackinlay, deputat britanic complet vaccinat, a suferit o operație de amputare cvadruplă după ce sistemul său imunitar nu a putut face față unei infecții, provocând o reacție „extrem de rară” care i-a înnegrit mâinile și picioarele.
Ca să ne revenim din beția marii realizări a lui Marcel & comp de a duce românii în paradisul turcesc doar cu buletinele: avem aici lista statelor europene care intră doar cu buletinul, noi fiind cei mai nou veniți.
Generalul-locotenent (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre americane staționate în Europa, a explicat luni, într-un interviu la Antena 3, riscurile pentru România și Republica Moldova dacă rușii ajung să ocupe Odesa.
Comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Syrsky, a declarat luni că Franța va trimite „în curând” primii instructori militari în Ucraina pentru a pregăti trupele țării, devastate de războiul cu Rusia, scrie Le Monde.
De unde și până unde Coldea rezervistul a fost cel mai puternic om din România?
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâșia Gaza.
Tudor a fost ucis în noaptea lui 27 mai. „Am auzit cei ce ne aflam în curte două detunături de pușcă spre odaia lui Caraiva, ce era în fundul curții Mitropoliei, unde ședea și egumenul Chiril. A doua zi de dimineață s-a zvonit
Generalul Radu Theodoru, veteranul de război și legendarul aviator, explorator și scriitor, o mare personalitate a culturii române, a postat pe pagina de Facebook fotografii cu ocazia zborului pe care l-a efectuat pe 25 mai, alături de comandorul Daniel Preda.
Măi, brătienilor, măi dragă... da’ mai schimbați și voi rețeta, ce naiba, că mă scoate din sărite lipsa voastră de imaginație!
„Jimboiu era unul din cei mai curați… Am înțeles că el a ajuns să trăiască stările de care vorbesc Sfinții Părinți” – Părintele Mihai Lungeanu
Editura Contra Mundum lansează sâmbătă, 1 iunie, de la ora 17:30, romanul „Sorocul impus” de Anthony Trollope, la Biserica Precupeții Noi din București. Invitat special la eveniment este biofizicianul Virgiliu Gheorghe.
Echipa de securitate a aplicației WhatsApp a emis recent un avertisment cu privire la riscurile de supraveghere guvernamentală, în ciuda tehnologiilor avansate de criptare implementate.
Mai multe companii din industria automotive din județul Arad au notificat autoritățile cu privire la intenția de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru mașini electrice în Europa
Mihai Viteazul, domn al Țării Românești, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă, care va avea drept scop unirea celor trei principate române. Astfel la 27 mai 1600, într-un hrisov Mihai Viteazul este numit „Domn al Țării
Apropiații vorbesc de o evoluție fulminantă a unei boli necruțătoare, apărută ca din senin, o boală care i-a fost fatală în doar câteva zile de la depistare
Procurorul șef al armatei israeliene a descris incidentul drept foarte grav și că detaliile sunt investigate. Președintele francez, Emmanuel Macron, s-a declarat "consternat".
Penny a deschis primul magazin autonom de ERA ELECTRONICĂ
Radu Mazăre va fi eliberat condiționat din închisoare, printr-o decizie definitivă a instanței. Fostul primar al Constanței a executat 5 ani din cei 9 ani de închisoare.
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a cerut în mod deschis ca armele NATO să fie folosite pentru a ataca ținte pe teritoriul Rusiei, pentru că doar așa Kievul se poate apăra.