Serviciul de urgențe al spitalului al-Shifa din Gaza, devastat de bombardamentele israeliene, este “o baie de sânge”, nu există apă potabilă și hrană
Serviciul de urgențe al spitalului al-Shifa din Gaza, devastat de bombardamentele israeliene, este „o baie de sânge”, a scris duminică Organizația Mondială a Sănătății (OMS), într-un comunicat, relatează AFP, citat de Agerpres.
În plus, zeci de mii de persoane deplasate s-au adăpostit în incinta complexului spitalicesc și nu există apă potabilă și hrană.
În unitatea de urgențe sunt sute de pacienți răniți și noi pacienți sosesc în fiecare minut, în timp ce mijloacele de tratament sunt foarte limitate, dacă nu inexistente, notează organizația.
Pacienții în stare critică sunt transferați la spitalul Ahli Arab pentru intervenții chirurgicale, acesta fiind singurul spital din nordul Fâșiei Gaza care "funcționează parțial" la ora actuală, alte trei funcționând "la limită" - al-Shifa, al-Awda și al-Sahaba, în timp ce înainte de război erau 24, a mai scris OMS.
OMS s-a declarat totodată gata să "reanimeze" spitalul al-Shifa "în săptămânile care vin", precizând că "până la 20 de săli de operații și de servicii postoperatorii ar putea fi activate dacă ar beneficia de combustibil, oxigen, medicamente, alimente, apă și personal".
Întreaga infrastructură spitalicească din Gaza a fost grav afectată în războiul declanșat de atacul fără precedent comis pe 7 octombrie de mișcarea islamistă palestiniană Hamas pe teritoriul israelian, atac ce a făcut circa 1.200 de morți, majoritatea civili. Ca răspuns, Israelul a promis că va "distruge" mișcarea islamistă și de atunci întreprinde bombardamente intense asupra Fâșiei Gaza, soldate cu aproape 18.800 de morți, majoritatea femei și copii, potrivit Ministerului Sănătății al Hamas.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
MESAJE EXPLOZIVE. Hezbollah, lovit de un val de pagere explodate în Liban și Siria. Cel puțin 9 morți, sute de răniți - VIDEO. Israelul, acuzat de terorism. ARTICOLUL CITITORULUI
Romoșan: Există date oficiale ce confirmă războiul biologic din Gaza, respectiv marile pierderi ale Occidentului Colectiv în Ucraina. Oricine va câștiga în SUA, Trump sau Harris, va deservi interesele complexului militaro-industrial
Donald Trump, declarație șocantă despre războiul din Ucraina: Au murit milioane de oameni. Este mult mai rău decât cifrele pe care le primiți. Ne jucăm cu Al Treilea Război Mondial
Cinci persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza - VIDEO
Oficial ONU: Palestinienii din Gaza se consideră ca fiind ''zombi'' lăsați să se descurce singuri, nu au ce mânca, nu au acces la apă potabilă și electricitate
Măcel în Gaza: Cel puțin 40 de civili morți în urma unui atac israelian asupra unei zone umanitare - VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Război în Orient Știri
Locații: Fâșia Gaza
Subiecte: Conflict Israel palestinieni dezastru umanitar în Fâșia Gaza masacru în Gaza război în Gaza spitalul al-Shifa din Gaza
Organizații: OMS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)