Cristina Neagu, după decernarea premiului pentru cea mai bună handbalistă din 2018: „Sunt mândră și foarte bucuroasă. Mulțumesc colegelor și antrenorilor, dar mai ales familiei și oamenilor care cred mereu în mine!”
Cristina Neagu a transmis un mesaj după ce a primit în Japonia premiul pentru cea mai bună handbalistă din 2018. Decernarea trofeului a avut loc luni, la Kumamoto, în pauza meciului dintre Congo și Japonia, de la Campionatul Mondial de handbal feminin. Este pentru a patra oară când românca a fost distinsă de Federația Internațională de Handbal ca cea mai bună handbalistă a anului, potrivit Eurosport.ro
Cristina Neagu, sportivă legitimată la Clubul Sportiv Municipal București, a mai fost desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2010, 2015 și 2016. Despre nominalizarea ei ca cea mai bună jucătoare din 2018 aflase încă din luna martie a anului 2019, însă decernarea trofeului a avut loc abia la Campionatul Mondial din Japonia, unde interul stânga participă alături de România.
Sportiva a postat luni pe pagina ei de socializare fotografii și un mesaj de mulțumire din momentul decernării premiului.
„Astăzi am primit trofeul pentru cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2018. Sunt mândră și foarte bucuroasă. Mulțumesc colegelor și antrenorilor, dar mai ales familiei și oamenilor care cred mereu în mine!”, a scris Cristina Neagu luni pe Facebook.
În 2018, handbalista a mai câștigat campionatul și Cupa României cu CSM București, iar la Campionatul European a ajutat România să ajungă până în semifinale. De asemenea, în urma parcursului de la turneul final, Cristina a devenit cea mai bună marcatoare din istoria EURO, ajungând la 237 de goluri. În prezent, Cristina Neagu participă alături de România la Campionatul Mondial, care se dispută în Japonia. Tricolorele au început cu un eșec, sâmbătă, contra Spaniei, scor 16-31, însă au continuat cu o victorie, duminică, împotriva Senegalului, 29-24. În următorul meci din grupa C, marți, România va întâlni Kazahstan.
Pe același subiect

Legenda boxului american, Marvin Hagler, a murit la 66 de ani după vaccinul experimental anti-Covid

Duminică, 31 mai, are loc ediția a doua a celui mai puternic turneu de șah organizat în mediul virtual

Interviu Cristina Neagu: Am avut o perioadă de trei ani în care unii specialiști spuneau că n-o să mai pot juca handbal, darămite să ajung la acest nivel. Aș da toate titlurile pe care le-am câștigat pentru o medalie la Olimpiadă cu România
Recomandările noastre

ActiveNews publică CONTRACTELE SECRETE cu PFIZER și MODERNA. Primele prețuri ale vaccinurilor „GRATUITE” și problema principală a contractelor: statele cumpărătoare sunt responsabile de reacțiile adverse. Clauzele sunt ILEGALE

ZIUA PATRIARHULUI. Fostul deținut politic Marcel Petrișor, la 91 de ani, s-a însănătoșit de Covid cu Ivermectină, Plaquenil, Arbidol, Solu-Medrol și Vitamina C, tratament recomandat și de medicul Ion Alexie din America. La Mulți Ani și Slavă lui Dumnezeu!

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL
Secțiuni: Alte sporturi Sport
Persoane: Cristina Neagu
Subiecte: Trofeu handbal feminin
Organizații: Federația Internațională de Handbal
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)