Într-un interviu acordat celor de la The Guardian, Damon Hill spunea că „moartea a fost o prezență constantă în copilăria mea”.

„Tatal meu a fost un pilot de Formula Unu și la momentul respectiv, F1 a fost oribila. Era un sport sangeros. Îmi amintesc că mă gândeam ca tata ar putea sa nu fie aici urmatorul Crăciun, sau săptămâna viitoare.”, a mai spus fostul pilot de Formula 1.

In cartea publicata de Damon Hill „Privind spre roți”, campionul mondial prezinta aspecte foarte interesante din viata sa.

„O parte din mine s-a simțit impresionata de faptul că tatăl meu a fost special și a făcut ceva periculos, iar o parte din mine gandeat: dar eu nu vreau ca el să moară, eu nu vreau ca el să facă asta. Întreaga noastră familie a fost orientată spre satisfacerea tatălui meu. Treaba mamei era să se asigure că totul era potrivit pentru el. Surorile mele și eu am fost in plan secund.”, a mai spus pilotul britanic.

Graham Hill a participat la 176 de Marii Premii de Formula 1 și a câștigat de cinci ori la Monaco, înainte de a decide să se retragă în 1975 pentru a se concentra pe propra echipa de F1, Embassy Hill. Dar, într-o ironie tragica a sortii, doar patru luni mai târziu, avionul lui Hill s-a prăbușit în timp ce încerca să aterizeze la Elstree intr-o ceață groasă și el și alti 5 cinci pasageri au murit.

„Aveam 15 ani când tatăl meu a murit. Moartea lui a fost din punct de vedere emoțional o bombă nucleară „, a reamintit Damon, care promovează în prezent autobiografia sa.

Pentru articolul integral, Click AICI