ACTUALIZARE 05.12/23:30 Naționala României a învins clar Norvegia, deținătoarea titlului, cu scorul de 31-23 (18-12), miercuri, la Brest, în ultimul său meci din Grupa D a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018 din Franța.

Tricolorele au făcut un meci remarcabil, obținând prima victorie în fața Norvegiei la un turneu final după o pauză de 18 ani.

În celălalt meci al grupei, Germania a dispus de Cehia cu 30-28.

Laboratorul ImunoMedica


România a ocupat primul loc în grupă, cu 6 puncte, urmată de Germania, 4 puncte, Norvegia, 2 puncte, Cehia, 0 puncte. Primele trei s-au calificat în grupele principale.

România și Olanda vor începe Grupa principală II cu câte 4 puncte, Ungaria și Germania vor avea câte 2, iar Spania și Norvegia, 0. România va juca următorul meci contra Olandei, pe 9 decembrie, la Nancy.


ACTUALIZARE 04.12/14:30 În al doilea meci de la turneul final, România a învins Germania, scor 29-24, informează Televiziunea Română.

Cele mai multe goluri în acest meci au fost marcate de Eliza Buceschi, 11, iar MVP-ul partidei a fost declarată portărița Denisa Dedu, care a reușit să marcheze și un gol.


În duelul cu Germania, Cristina Neagu (30 de ani) a depășit-o la golurile marcate la un campionat european pe unguroaica Farkas Agnes, care avea un total de 205 goluri. Anunțul a fost făcut în timpul meciului de crainicul sălii, în aplauzele suporterilor prezenți la meci.

Cristina Neagu a fost desemnată de trei ori cea mai bună jucătoare a lumii, în 2010, 2015 și 2016.

A fost 14-11 pentru noi la pauză, și, pe fondul unei evoluții parcă și mai bune a portăriței noastre, diferența s-a mărit simțitor până la jumătatea părții secunde, când am văzut și un superb gol din poartă în poartă pentru 23-15. A fost 27-20 în minutul 55 și, în ciuda forcing-ului de final al Germaniei, România a câștigat cu 29-24 și este deja calificată în grupele principale ale competiției.

Știrea inițială

România s-a impus în fața Cehiei, scor 31-28, în partida de debut de la Campionatul European de handbal feminin din Franța, chiar în Ziua în care Marea Unire a împlinit 100 de ani.

Echipa antrenată de către Ambros Martin au început foarte bine meciul, tricolorele ajungând să conducă și la șapte goluri diferență. La pauză, fetele noastre aveau 17-11.

Pe final însă, pe fondul unei aparente oboseli, Cehia s-a apropiat la doar două goluri, dar inspirația Cristinei Pintea, care a obținut o lovitură de penalitate, transformată de Eliza Buceschi, a salvat victoria.

Cea mai bună jucătoare a partidei a fost desemnată coordonatoarea României, Eliza Buceschi, autoare a 9 goluri. 

România se mai află în grupă cu Germania și Norvegia. În celălalt meci al grupei, Germania a învins surprinzător Norvegia cu scorul de 33-32. În următoarele partide, România va juca pe 3 decembrie cu Germania, de la ora 19,00, iar Cehia va înfrunta Norvegia (22:00). Primele trei clasate avansează în grupele principale.

Echipă    Meciuri   Golaveraj  Puncte
1. România     1  131-282         2
2. Germania    1  133-322         2
3. Norvegia     1  132-330         2
4. Cehia          1   128-310        2

Lotul României deplasat în Franța:
 
1 ARDEAN ELISEI VALENTINA
2 BĂCĂOANU RALUCA
3 BUCESCHI ELIZA
4 CHIPER LAURA
5 DEDU DENISA
6 DRAGUT ANA MARIA
7 DUMANSKA YULIYA
8 FLORICA CRISTINA
9 GEIGER MELINDA
10 LASLO CRISTINA
11 NEAGU CRISTINA
12 PERIANU GABRIELA
13 PINTEA CRINA
14 POLOCOȘER ANCA
15 RAȚIU DANIELA
16 UDRIȘTIOIU ANETA
17 ZAMFIRESCU MĂDĂLINA