Vara aceasta se va desfășura în Brazilia evenimentul sportiv cel mai așteptat al anului. Este vorba, ați ghicit, de ediția cu numărul XXXI a Jocurilor Olimpice moderne. Potrivit organizatorilor, iar cifrele nu sunt încă definitive, sunt așteptați la competiția care se va desfășura peste Ocean aproximativ 11.000 sportivi, care vor concura în 28 sporturi. Bineînțeles, la fel ca și Campionatul Mondial de Fotbal, totul este business și politică, dar și mârșăvie și hoție ca-n codru.

De la Atena la... Atena

Francezul Pierre de Coubertin este considerat părintele Olimpiadelor moderne, care au debutat la Atena, în anul 1896. Ca și democrația, olimpiada este doar un termen, ceea ce reprezintă el, de fapt, neavând nicio legătură cu competițiile care se desfășurau în Elada din perioada antică. Cel mai urât lucru nu este comparația în sine, ci faptul că totul înseamnă o demonstrație și o luptă între sisteme, la început intre imperii, pe urmă între statele-marionetă create de Antantă în perioada interbelică, urmate de ciocnirea titanilor, SUA, respectiv URSS, în perioada războiului rece și, în final, într-o dispută fără un sens foarte clar între dopatii americani și trișorii celorlalți.
Lucrurile reale și frumoase    

Evident, au fost și chestii extraordinare în timpul acestor concursuri, și le vom sublinia ca atare în serialul care urmează. Finlandezul Paavo Nurmi, cehul Zatopek, omul-locomotivă sau Nadia Comăneci a noastră fac parte din ceea ce a fost frumos la Jocurile Olimpice. Din păcate, acolo s-au consemnat și răpiri, asasinate sau chiar atentate teroriste de amploare. Evident, pentru a da o greutate politică acestor acțiuni, profitându-se de imensul impact mediatic al olimpiadelor. Totuși, s-a ajuns la abjecție. Sunt sporturi, ca halterele, care presupune un dopaj desăvârșit, dar ei au prins-o dopată pe Andreea Răducan la gimnastică, un sport care presupune măiestrie, cu un biet nurofen. Vorba unui amic, în curând vor fi inventați dopați la șah sau, de ce nu, la canotaj la proba de 8+1. Evident, cel incriminat va fi cârmaciul. Pentru că la asta s-a ajuns. De fapt, ce se întâmplă?
 
Ești prins dopat doar dacă deranjezi, numai dacă ai luat medalia unuia care era pe listă, ca să zic așa. În rest, vorba lui de Coubertin, important este să participi. Chiar dacă riști să te îneci, ca africanul acela de la Sydney, sau să te dezmembrezi ca bietul marocan de la Albertville, în proba de schi, la coborâre. În timp ce bietul negru a declarat că singura dată când intrase în apă era să fie păpat de un crocodil, marocanul a precizat că văzuse zăpadă o singură dată în viață. La el în țară, de la 500 km distantă, în timp ce admira coamele înzăpezite ale Munților Atlas.

Norocul unei singure litere, "E"

Există, printre alte curiozități și ciudățenii olimpice, nume și prenume de sportivi care fie sunt lungi, fie sunt scurte, fie înseamnă te miri ce.
De exemplu, numele unei sportive chineze era constituit de o vocala (E), iar cel mai lung aparținea unei atlete indience: Pilavullakandi Thekkeparambil.

Numele inseamnă totul

O tiristă chinezoaică, de origine manciuriană, are cel mai scurt nume posibil, E. Sportiva, în vârstă de 46 de ani la momentul Beijing 2008 , și-a modelat numele după cel al unui scriitor din secolul VIII, Gao E, autorul unui roman celebru în literatura țării asiatice, "Visul camerei roșii".
La polul opus, o fată din Indii care a ratat, pentru o sutime de secundă, bronzul la 400 de metri garduri, la JO de la Los Angeles 1984.
Aceasta are un prenume normal, Usha, dar numele de familie pune serioase probleme de exprimare: Pilavullakandi Thekkeparambil. Presa și toți ceilalți, însă, au redenumit-o P.T. Evident, ea chiar așa se și prezintă: Usha P.T.