Extrema stângă muntenegreană Majda Mehmedovic (25 ani) a semnat, luni, un contract pe o perioadă de doi ani cu campioana României la handbal feminin CSM București, potrivit site-ului oficial al clubului.

Mehmedovic, care activează din 2008 la Buducnost Podgorica, cu care a câștigat două ediții ale Ligii Campionilor (2012, 2015), va juca din vară la echipa bucureșteană. Ea mai are în palmares o finală de Champions League în 2014, dar și o medalie de argint cu naționala Muntenegrului la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Tot în 2012, Majda Mehmedovic cucerea titlul european cu echipa națională.

Extrema stângă este în cursă și acest sezon cu Buducnost pentru câștigarea Ligii Campionilor, până în faza sferturilor de finală reușind să marcheze deja 49 de goluri. În sferturile de finală, Buducnost va întâlni vicecampioana României, HCM Baia Mare.

Directorul general CSM București, Bogdan Vasiliu, a declarat, după acest prim transfer: ''CSM București are un proiect de performanță pe termen lung, cu o proiecție distribuită pe toate palierele. Transferul Majdei Mehmedovic atinge toate scopurile noastre. Întărim echipa de senioare în vederea meciurilor pe care le vom juca la cel mai înalt nivel în Europa și, totodată, le furnizăm grupelor din Centrul de Copii și Juniori încă un model de sportiv de mare valoare. Suntem convinși că astfel de handbaliste, adevărate caractere, luptătoare înnăscute, vor atrage copiii către handbal, către CSM București, și vor crește prestigiul Capitalei României în lumea atât de selectă a handbalului internațional''.

La rândul său, Nicolae Luca, team-managerul echipei feminine de handbal, a precizat: ''Transferul Majdei face parte dintr-un plan care va continua cu transferul altor jucătoare din acea parte a Europei. Este ceea ce urmărim și dorim să copiem de la echipele deja consacrate, adică spirit de luptă, dăruire, profesionalism. Avem ca exemplu în acest sens două echipe ce reprezintă zona fost iugoslavă, și mă refer la Buducnost și Vardar Skopje. Cum fondul jucătoarelor de top este același sau chiar în scădere, handbalistele respective se 'mută' doar între primele opt cluburi din Europa. Este și cazul de față, Majda a ales să joace la un club ce îi va asigura participarea și în sezonul viitor în Liga Campionilor''.

''Sunt foarte entuziasmată pentru că voi merge într-o altă țară, într-un alt oraș, la un nou club. Sunt fericită pentru că voi încerca ceva nou, însă va fi și puțin mai greu, pentru că voi trăi departe de țara mea, de familie și prieteni. Dar eu sper că voi petrece un timp frumos la CSM București și vom realiza rezultate mari'', a spus jucătoarea muntenegreană pentru site-ul clubului CSM.

Mehmedovic a precizat că știe ''multe lucruri despre România'' de la prietenele ei care au jucat aici și, bineînțeles, de la Cristina Neagu, cu care este colegă în prezent la Buducnost. ''Am auzit multe lucruri frumoase despre CSM București și aștept să simt cum este să fac parte din această echipă'', a precizat Mehmedovic.

''Cristina Neagu a vorbit tot timpul despre România și despre CSM București și mi-a spus că voi petrece o perioadă extraordinară acolo. Sper că are dreptate'', a adăugat viitoarea jucătoare a campioanei României.

Mehmedovic și-a exprimat speranța că se va integra repede în echipă și va fi acceptată de colegele ei. ''Ceea ce este cel mai important, trebuie să avem rezultate bune'', a mai spus ea, încrezătoare în viitor: ''Cred că vom avea o echipă foarte bună și mai cred că putem ajunge foarte departe''.

''Știu că deja sunt jucătoare române valoroase la CSM București, dar pentru mine, Cristina Neagu este cea mai bună jucătoare din România și sper că vom juca din nou împreună'', a conchis Majda Mehmedovic, care o va înlocui pe daneza Maria Fisker, ce se va despărțit de CSMB după doar un an.

CSM București va juca în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cu formația rusă Rostov pe Don.
Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews