Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a oficializat, miercuri, formarea unei echipe de refugiați, care va participa la Jocurile Olimpice de la Rio și va defila la ceremonia de deschidere sub steagul olimpic, anunță Mediafax.

 "Toți suntem mișcați de magnitudinea acestei crize a refugiaților. Prin includerea acestei echipe, vrem să transmitem un mesaj de speranță tuturor refugiaților din întreaga lume", a declarat Thomas Bach, președintele CIO.

Echipa refugiaților este alcătuită până în acest moment din 43 de sportivi de nivel înalt, anunță L'Equipe. CIO a anunțat deja în decembrie că a identificat trei atleți care au fugit din țările lor și care ar putea participa la Jocurile Olimpice: o înotătoare din Siria care se antrenează în Germania, un judoka din Congo refugiat în Brazilia și o iraniancă, practicantă de taekwondo, care se antrenează în Belgia.