Cătălina Ponor, una dintre componentele lotului de gimnastică al României la World Challenge Cup de la Doha, a obținut, sâmbătă, medalia de aur în finala de la bârnă, la prima competiție internațională în care a concurat după retragerea din 2012.

În vârstă de 28 de ani, Ponor a fost prima și în calificările la același aparat. Nota obținută sâmbătă a fost 14,650, punctaj cu care a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului competiției. Pe podium au mai urcat Thauany Lee de Araujo (Brazilia, 14.150) și Filipa Martins (13,900, Portugalia). Cătălina Ponor este cvintuplă medaliată olimpică.

În cadrul aceleiași competiții Diana Bulimar a cucerit medalia de argint la sol, cu o notă de 14.125. Didi a fost întrecută numai de elvețianca Giulia Steingruber, cu 14.700. În finala de la sol a concurat și Dora Vulcan, clasată pe locul 7, 12.900.

La cea de-a noua ediție a World Challenge Cup de la Doha, dotată cu premii totale de 50.000 de dolari, participă peste 100 de gimnași din 33 de țări.