Echipa rusească ȚSKA Moscova a câștigat duminică seară Euroliga masculină de baschet, după ce a învins pe Fenerbahce Instanbul, în finala de la Berlin.

La capătul unui meci superb, în care ambele echipe ar fi meritat victoria, ȚSKA s-a impus cu scorul de 101-96 (22-20, 28-10, 19-23, 14-30, 18-13), după prelungiri.

ȚSKA a disputat a 13-a sa finală, câștigând trofeul după edițiile din 1961, 1963, 1969, 1971, 2006 și 2008.

Nando De Colo, desemnat cel mai bun jucător al sezonului regulat și cel mai bun marcator, a fost ales și MVP al finalei.

În fața a 12.250 spectatori au evoluat echipele: 
ȚSKA: De Colo (22 puncte), Teodosici (19), Jackson (8), Voronțevici (11), Higgins (12), Hriapa (10), Kurbanov (4), Hines (15). 
Fenerbahce: Hickman (5), Udoh (16), Antic (16), Bogdanovici (6), Sloukas (10), Vesely (7), Kalinici (3), Dixon (17), Datome (16).