Christoph Daum și Răzvan Burleanu negociază încheierea contractului, scadent la finalul lunii noiembrie, după ce naționala a ratat orice șansă de a mai participa la Cupa Mondială din Rusia.

Selecționerul a oferit și o declarație în presa germană prin care își anunță plecarea de la naționala României.

„Este vorba doar despre cum să încheiem totul într-un mod rezonabil", a spus Daum, citat de publicația Sueddeutsche Zeitung.

Nici șeful Federației nu a scăpat de critici. Gigi Becali, care a fost reclamat la Comisia de Disciplină după ce a declarat că „este rușinos că Lucescu nu a fost ofertat de naționala României", l-a criticat dur pe Răzvan Burleanu.

Finanțatorul FCSB spune că vrea să formeze o coaliție pentru a-l îndepărta pe Burleanu de la FRF și militează pentru aducerea Generației de Aur la conducerea fotbalului românesc.

„Domnul Burleanu este parșiv, a pus în statutul Federației niște lucruri tiranice. Noi avem niște tineri talentați, am văzut-o în meciul cu Elveția. Viitorul sună bine. Trebuie să se coalizeze forțele sportive, jurnalistice și politice ca să-l dea jos pe acest Burleanu. Are consiliile județene, deci are voturi, are fotbalul de sală și pe cel feminin. Le dă avantaje ca el să obțină voturile. Trebuie să se implice forțele naționale ca să-l dea jos. Lucrează cu chestiuni tiranice. Să câștige Generația de Aur, nu să voteze alții iar pentru Burleanu. Mircea Lucescu și Ionuț Lupescu nu pot candida, pentru că Burleanu a schimbat statutul Federației. Acest om nu trebuie să mai câștige în Adunarea Generală. Orice cere Burleanu, lumea votează acolo. Trebuie neapărat dat afară", a spus Becali la Realitatea TV.


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.