ACTUALIZARE 17.07/23:20 CFR Cluj a reușit să se califice în turul 2 preliminar al UEFA Champions League, după ce a învins pe teren propriu echipa kazahă FC Astana, scor 3-1.

Golurile campioanei României au fost marcate de Omrani (minutele 10 și 73) și Postnikov (minutul 26 - autogol). Pentru oaspeți a înscris Murtazayev în minutul 4.


Dat fiind că în tur kazahii s-au impus doar cu 1-0, echipa antrenată de Dan Petrescu merge mai departe, unde o va întâlni pe Maccabi Tel Aviv din Israel.

Meciurile se vor disputa pe 23/24 și 30/31 iulie 2019, prima manșă fiind la Cluj.

Programul turului II preliminar al Ligii Campionilor:
 

CFR Cluj - Maccabi

Bate Borisov - Rosenborg

TNS - FC Copenhaga

Ferencvaros - Valletta

Dundalk - Qarabag

Saburtalo - Dinamo Zagreb

Celtic - Kaljiu

Steaua Rosie - FC Helsinki

Sutjeska - APOEL

Maribor - Aik Stockholm

Plzen - Olympiacos

PSV - Basel


Știrea inițială

CFR Cluj a pierdut, marți, prima manșă a duelului cu Astana, scor 0-1, din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.


Unicul gol al partidei din Kazakhstan a fost înscris de fundașul Evgeni Postnikov, în minutul 68. Reușita celor din Astana a venit în urma unui corner și a unei nesincronizări în apărarea lui Dan Petrescu(FOTO).

Omrani a semnat cea mai mare ocazie a partidei pentru campioana României, însă a trimis pe lângă poartă din interiorul careului.

Returul dintre CFR Cluj și Astana este programat pentru 17 iulie, de la ora 21:00, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Învingătoarea acestui duel va întâlni în turul secund al Ligii Campionilor formația israeliană Maccabi Tel-Aviv. Pierzătoarea va evolua în turul secund din Europa League.

FC Astana: Eric - Rukavina, Postnikov, Simunovic, Beysebekov - Logvinenko - Tomasov (Janga 58), Maevski, Sigurjonsson, Murtazayev (Mubele 84) - Rotariu
Rezerve: Mokin, Muzhikov, Pertsukh, Shomko, Khizhnichenko
Antrenor: Roman Grygorchuk

CFR Cluj: Arlauskis - Susic, Burcă, Vinicius, Camora - Culio, Hoban (Rondon 76), Bordeianu (Aurelio 90) - Deac, Omrani, Păun (Mailat 65)
Rezerve: Vâtcă, Sylla, Mureșan, Peteleu
Antrenor: Dan Petrescu


2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.