România, Bulgaria, Grecia și Serbia analizează o posibilă candidatură comună pentru organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2030, a anunțat vineri premierul bulgar Boiko Borisov, citat de Reuters.

„Cred că merită să discutăm acest plan al lui Tsipras (premierul elen Alexis Tsipras), a declarat Borisov cu prilejul unei conferințe de presă din timpul reuniunii la nivel înalt Bulgaria-Grecia-România-Serbia de la Varna.

ImunoMedica


Tsipras a spus că vor fi demarate consultări între cele patru țări privind posibilitatea de a deveni candidate la un eveniment sportiv major în următoarea perioadă de 10 ani.

„La fel ca Bulgaria și Italia, gazde ale Campionatului Mondial de volei masculin, cele patru țări - Serbia, Grecia, România și Bulgaria - pot să găzduiască CM 2030 de fotbal'', a spus Borisov.

Pentru CM 2030, Anglia și-a anunțat deja intenția de a întocmi un studiu de fezabilitate pentru o candidatură comună alături de Irlanda de Nord, Scoția și Țara Galilor. Irlanda și-a manifestat de asemenea interesul de a se alătura acestei candidaturi.

În America de Sud, Argentina, Uruguay și Paraguay și-au anunțat deja intenția pentru o candidatură comună la CM 2030, an în care se va marca a 100-a aniversare de la prima Cupă Mondială care a avut loc în Uruguay (1930).

Marocul, după 5 candidaturi eșuate, ultima pentru CM 2026, se gândește la o nouă încercare în 2030, de data aceasta alături de Algeria și Tunisia.

Ediția 2026 a CM va fi organizată în comun de SUA, Mexic și Canada. Ediția din 2022 va fi găzduită de Qatar.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Națională din Capitală.