Federația Română de Tenis a câștigat procesul cu MTS în privința refuzului finanțării din 2018Curtea de Apel București a anulat, marți, actul prin care Ministerul Tineretului și Sportului a refuzat finanțarea tenisului românesc în
La Roma, Simona Halep a câștigat al treilea turneu consecutiv din cariera sa sportivăSimona Halep a câștigat luni turneul WTA de la Roma, după ce adversara sa a abandonat în setul al doilea, când scorul era 6-0 2-1 pentru Simona
Simona Halep, votată jucătoarea lunii august de publicul din întreaga lumeSimona Halep, locul 2 mondial, a fost aleasă jucătoarea lunii august în circuitul WTA, în urma voturilor de pe site-ul forului
Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Praga, eliminând-o pe Irina BeguJucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după ce a învins-o pe compatrioata sa Irina Begu cu 7-6 (3), 6-3 în penultimul act. Halep (28 ani, 2 WTA), principala favorită a turneului, a obținut victoria
Novak Djokovici și soția lui, Jelena, au avut rezultate negative la noul test COVID-19, după ce pe 23 iunie fuseseră depistați pozitivi, asimptomaticiTenismenul sârb Novak Djokovici și soția acestuia, Jelena, au ieșit negativi la un nou test COVID-19, după ce pe 23 iunie fuseseră depistați pozitivi, fiind asimptomatici.
Țiriac, președinte! In fine, federația de tenis poate primi finanțare după trei ani de procese în care a fost târâtă de finul președintelui IohannisConducerea Federației Române de Tenis a fost recunoscută în instanță după ce a câștigat la Curtea de Apel procesul intentat de reprezentantul clubului Pamira Sibiu și finul președintelui Iohannis,
VIDEO Antrenorul Darren Cahill: Simona Halep este o domnișoară mică de statură, dar are o inimă URIAȘĂ. Când văd cât de mândri sunt românii de Simona, sunt și eu bucuros că pot contribui la astaAntrenorul Simonei Halep, australianul Darren Cahill, a vorbit despre relația sa profesională cu Simona Halep (nr.2 WTA), sportivă pe care o consiliază de ani buni.
Tenis: Un club brașovean a trimis o scrisoare deschisă Guvernului și Ministerului Sportului prin care cere deschiderea antrenamentelor pentru sportiviFederația Română de Tenis (FRT) susține inițiativa de a permite antrenamentele jucătorilor de tenis în România, după data de 15 mai, informează un comunicat al instituției.
Numărul 1 al tenisului mondial, Novak Djokovici, spune că se opune vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus. Sârbul le-a transmis tuturor popoarelor ortodoxe salutul „Hristos a Înviat”Sârbul Novak Djokovici, numărul unu mondial, spune că nu este de acord cu vaccinarea obligatorie în cazul unui eventual vaccin împotriva coronavirusului și a dat de înțeles că este împotriva vaccinării obligatorii în general.
Simona Halep donează bani pentru echipamente medicale în spitalele din București și ConstanțaJucătoarea de tenis Simona Halep a anunțat, marți, că va dona o sumă de bani pentru achiziționarea echipamentelor și materialelor necesare combaterii virusului COVID-19 în spitalele din București și Constanța.
Ion Țiriac: Dacă noi cheltuim 2% pentru Armată, ca să ne batem cu Sf. Petru, cu coronavirusul, mai știu eu cine, nu putem da 1% pentru tineret, pentru copii, pentru viitorul națiunii?Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis, a declarat într-un interviu acordat agenției Agerpres că dacă factorul politic nu ia decizii „radicale” în ceea ce privește socialul și tineretul, România va fi „de râsul lumii”, în ceea ce privește sportul.
Simona Halep a câștigat turneul WTA de la DubaiJucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câștigat turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite),
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea al Australian OpenSorana Cîrstea, locul 74 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 7-6 (5), pe Barbora Strycova din Cehia, locul 34 WTA
VIDEO Simona Halep, eliminată în sferturile de finală ale turneului de la AdelaideSimona Halep (4 WTA) a debutat marți, la WTA Adelaide, în noul sezon al tenisului profesionist feminin. Românca a început anul cu o victorie în două seturi de australianca Ajla Tomljanovic (52 WTA), scor 6-4; 7-5. Meciul a durat o oră și 38 de minute.
Cea mai titrată jucătoare din istoria tenisului deplânge îndoctrinarea copiilor de ideologia LGBT: Acum tinerii iau hormoni și își schimbă sexul și abia apoi realizează: „Stai așa, arăt ca un băiat, dar de fapt eu sunt fată”Margaret Court, considerată de specialiști drept cea mai importantă jucătoare din istoria tenisului, a criticat zilele trecute noua modă a schimbării sexului, afirmând că este nenatural deoarece „Așa suntem făcuți de Dumnezeu”, informează CNN.
Nicușor Ene, unul dintre primii antrenori ai Simonei Halep, a murit. Mesajul transmis de sportivăNicușor Ene, antrenorul care i-a coordonat Simonei Halep primii pași în tenis, a decedat, iar sportiva
Finul lui Klaus Iohannis o atacă mișelește pe Simona Halep, pe motiv că aceasta nu l-a susținut în lupta pentru Președinția Federației Române de TenisMarius Vecerdea, un obscur antrenor de tenis de câmp dar fin al Președintelui Klaus Iohannis, a atacat-o public pe Simona Halep, pentru că aceasta l-a susținut pe Ion Țiriac pentru funcția de Președinte al Federației Române de Tenis.
UPDATE Simona Halep a pierdut în fața Plișkovei și a fost eliminată de la Turneul CampioanelorSimona Halep la Turneul Campioanelor
Mesaj superb al managerului de comunicare al Simonei Halep: Simona ne-a arătat odată în plus că nu este nevoie să pleci din România pentru a face performanță la nivel înalt; dacă românii vor alege să lupte sub un alt steag nu vom avea o Românie mai bunăCosmin Hodor, managerul de comunicare al Simonei Halep, a postat un mesaj foarte puternic pe o rețea de socializare, după victoria campioanei noastre în fața canadiencei Bianca Andreescu.
Simona Halep a învins-o pe canadianca Andreescu în primul meci de la Turneul CampioanelorSimona Halep (5 WTA) a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor, după ce a trecut în trei seturi, 3-6; 7-6(6); 6-3 de Bianca Andreescu (Canada; 4 WTA). Partida a durat două ore și 30 de minute.
Simona Halep, calificată în turul al doilea la Beijing (WTA)Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul
Bernadette, nu Bianca„Canada e o țară extraordinară, e atât de multiculturală, încât nu am avut nicio problemă să cresc acolo având părinți români. De aceea îmi iubesc țara atât de mult”, a spus duminică Bianca Andreescu.
US Open: Simona Halep a fost eliminată în turul secund de către locul 116 mondialSimona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, marți, după ce a dispus de americanca Nicole Gibbs cu scorul de 6-3, 3-6, 6-2, informează Agerpres.
Simona Halep, calificare dificilă în optimile de finală ale turneului WTA de la CincinnatiJucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat cu dificultate în optimile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (Ohio/SUA)
Rogers Cup: Serena Williams a abandonat, Bianca Andreescu este câștigătoarea trofeuluiJucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 27 WTA, a câștigat, duminică, turneul Rogers Cup,
UPDATE Simona Halep a abandonat în sferturile de finală la turneul de la TorontoSimona Halep a învins-o miercuri seară, cu mari emoții, pe americanca Jennifer Brady (76 WTA) în turul doi al Rogers Cup
Simona Halep, decorată cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavalerJucătoarea de tenis Simona Halep a fost decorată marți, de președintele Klaus Iohannis, cu Ordinul Național „Steaua
Simona Halep a prezentat trofeul de la Wimbledon și acasă, la Constanța. Mii de oameni au aclamat-oSimona Halep a prezentat trofeul de la Wimbledon și acasă, la Constanța, într-o ceremonie organizată în orașul de la malul mării.
GALERIE FOTO Ilie Năstase a a împlinit 73 de ani pe 19 iulie. Biografia marelui campion român cu origini basarabeneIlie Năstase s-a născut pe 19 iulie 1946 la București, ca fiul al Elenei, născută în Basarabia și al lui Gheorghe din Râmnicu Sărat.
Simona Halep a declarat, cu ocazia primirii Crucii patriarhale pentru mireni, că este credincioasă și o are pe Maica Domnului ca ocrotitoareÎntr-un interviu oferit pentru Basilica.ro în contextul primirii celei mai înalte distincții a Patriarhiei Române, Simona Halep și-a mărturisit evlavia pe care o are față de Maica Domnului, menționând că credința în Dumnezeu i-a fost insuflată „din familie”.
Eroii României de aziExistă anumite momente când și sportul, prin rezultate de excepție venite ca din senin pe fondul unei cenușii mediocrități, poate modela caracterul unei națiuni. Căci nu e puțin lucru să simți gustul marilor victorii după o perioadă de umilințe perpetue.
Simona Halep a prezentat trofeul de la Wimbledon la București: Vreau să mulțumesc României că m-am născut aici. De aceea, dacă reușim să avem încredere în noi, în puterea noastră interioară, suntem în stare să facem orice!Simona Halep a adus la București trofeul de la Wimbledon, prezentându-l românilor într-o festivitate desfășurată pe Arena Națională, la care au asistat peste 25.000 de oameni.
Alexandra Nadane consideră că distincția acordată Simonei Halep de Patriarhia Română este un „Hristos a înviat!” spus după zeci de ani dominați de dezbinare, lipsă de curaj și de speranțăMesaj emoționant de susținere a Simonei Halep, din partea unei alte luptătoare românce, activista pro-viață Alexandra Nadane, director executiv al Centrului de Consiliere și Sprijin pentru copii și părinți „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București.
Patriarhia Română îi acordă Simonei Halep cea mai înaltă distincție posibilă: „Crucea Patriarhală”Simona Halep va fi decoarată de Patriarhia Română cu distincția „Ordinul Crucea Patriarhală” pentru mireni,
VIDEO Simona Halep și Novak Djokovici, campionii de la Wimbledon, doi balcanici ortodocși. Mihail Neamțu: Nu, nu suntem predestinați la eșec, resemnare, prostie sau retardare. Dimpotrivă. Dumnezeu ne cere să creștem și să ne înmulțim talantulRomânca Simona Halep și sârbul Novak Djokovici sunt campionii din 2019 ai turneului de Mare Șlem de la Wimbledon: ambii provin din Balcani și sunt creștin-ortodocși.
Record în finala de la Wimbledon. Meciul Simonei Halep, aproape de perfecțiuneVictoria Simonei Halep în finala Wimbledon 2019 este una de record mondial. Ziua de 13 iulie 2019
UPDATE Simona Halep a revenit în țară: „Vă mulțumesc tuturor!”. Mihai Covaliu a confirmat că Simona va fi port-drapelul României la JO de la Tokyo din 2020Jucătoarea română de tenis Simon Halep a postat, duminică după-amiază, noi imagini cu trofeul primit la Wimbledon
Roger Federer, mesaj pentru Simona Halep, înaintea finalei de sâmbătă de la Wimbledon: Nu merge cu „joc împotriva Serenei, n-am nicio șansă”Marele campion Roger Federer i-a transmis un mesaj de încurajare Simonei Halep, înaintea finalei de sâmbătă contra Serenei Williams
Cornel Nistorescu: „Într-o Românie cu o populație dezbinată, Simona Halep este un model care ne poate reprezenta pe toți. Izbutește să ne mai dea o gură de oxigen și speranță, într-o vreme în care suntem inundați de fiere și înjurături””Simona este între puținele mari bucurii care ne mai vin din sportul românesc, sărăcit de investiții, de susținere și de încredere
UPDATE Simona Halep, victorie incredibilă în fața Serenei Williams, la Wimbledon: Vreau să mulțumesc familiei, echipei și țării meleSimona Halep, campioană la WIMBLEDON, după 6-2, 6-2, în numai 55 de minute de joc cu Serena Williams
Begu și Niculescu s-au calificat în optimile de finală ale probei de dublu feminin de la WimbledonJucătoarele române de tenis Irina-Camelia Begu și Monica Niculescu s-au calificat în optimile de finală ale probei de dublu feminin din cadrul turneului de Mare Șlem de la Wimbledon
DUELUL ROMÂNESC de la WIMBLEDON: Simona Halep a învins-o pe Mihaela Buzărnescu și s-a calificat în turul al treileaSimona Halep (27 de ani, 7 WTA) s-a calificat, miercuri, în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la EastbourneJucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul șapte mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA pe iarbă de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 998.712 dolari, după ce a învins-o pe taiwaneza Su-Wei Hsieh cu un sec 6-2, 6-0, potrivit Agerpres.
Simona Halep a coborât cinci locuri în clasamentJucătoarea română de tenis, Simona Halep, fost lider mondial, se află, începând de luni, pe locul 8 WTA,
Simona Halep, nominalizată de WTA în ancheta pentru jucătoarea lunii maiSimona Halep a fost nominalizată de WTA în ancheta pentru jucătoarea lunii mai, după ce a disputat finala turneului de categorie
UPDATE Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros! Campioana en-titre, învinsă de „baby” AnisimovaSimona Halep a câștigat ușor meciul din optimile turneului de Grand Slam Roland Garros
Victorie a Simonei Halep în prima rundă a turneului de la Roland GarrosJucătoarea română de tenis Simona Halep (27 ani, 3 WTA), deținătoarea titlului, a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic (26 ani, 47 WTA), cu 6-2, 3-6, 6-1, marți, după o oră și 35 de minute, într-un meci din prima rundă a turneului de la Roland Garros
Roland Garros: Înfrângere pentru Mihaela Buzărnescu și Marius CopilJucătorii români de tenis Mihaela Buzărnescu și Marius Copil au avut parte de înfrângeri luni la turneul de la Roland Garros.
INFOGRAFIC Ce ne dezvăluie opinia online despre brandul personal al Simonei HalepIndiferent de faptul că e vorba despre un produs sau serviciu anume, monitorizarea și analiza brandului
Simona Halep, calificată în turul al doilea la Madrid (WTA). Sorana Cîrstea a învins-o pe americanca Madison KeysJucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a obținut o victorie facilă în fața rusoaicei Margarita Gasparia Și Sorana Cîrstea (93 WTA) s-a calificat, duminică, în turul doi al turneului de la Madrid, după
Simona Halep a coborât pe locul trei în clasamentul WTASimona Halep a coborât un loc în ierahia mondială, cu 5682 de puncte, jucătoarea noastră fiind devansată de Petra Kvitova (6015 puncte).
UPDATE Fed Cup: Echipa României a luptat admirabil, dar până la urmă Franța s-a impus cu 3-2 Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Kristina Mladenovici,
Gest emoționant al militarilor români din Afganistan pentru Echipa de Fed Cup a RomânieiEchipa de Fed Cup a României a avut parte de o surpriză vineri, după conferința de presă de la Rouen, organizată pentru a stabili ordinea partidelor din semifinala cu Franța
Andreea Mitu și Sorana Cîrstea au cucerit titlul la Lugano, în proba de dubluPerechea alcătuită din jucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea și Andreea Mitu a cucerit titlul în proba de dublu
Premiul Inimii pentru evoluția Simonei Halep la Fed CupJucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a câștigat, luni, Heart Award (Premiul Inimii), după evoluția sa remarcabilă din meciul cu Cehia, din primul tur al Fed Cup, potrivit site-ului oficial al competiției, informează Agerpres.
UPDATE Simona Halep a fost învinsă în semifinalele de la MiamiSimona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 2, a fost învinsă, vineri,
Simona Halep, victorie în fața americancei Taylor Townsend, în turul doi la Miami Open. Halep: Cred că a fost cel mai bun meci al meu de până acumJucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA și favorită 2, s-a calificat în turul trei al turneului Miami Open, impunându-se
Halep: Dau sută la sută în fiecare meci, de aceea sufăr când pierdSimona Halep a fost eliminată marți în optimile turneului de la Indian Wells de cehoaica Marketa Vondrousova, numărul 61 WTA, și va coborî de luni pe locul 3 mondial.
Simona Halep, în sferturi, la DubaiSimona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 3, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 7-5, pe ucraineanca
UPDATE Simona Halep a pierdut finala de la Doha în urma unui șiretlic al belgiencei Mertens (VIDEO)Simona Halep, la Doha
Ion Țiriac, Ilie Năstase și Simona Halep, dați în judecată de BNR. Reacția dură a lui „Nasty”: Domnul Isărescu așa conduce banca, e ca și afacerea de la mama lui”Ilie Năstase, Ion Țiriac și Simona Halep au fost dați în judecată de către Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, după ce au făcut
UPDATE România a învins Cehia cu 3-2 și s-a calificat în semifinalele FED Cup, pentru a doua oară în istorie. Bucuria Simonei Halep, de neprețuit (VIDEO)România - Cehia în Fed Cup.
Simona Halep a ajuns pe locul 3 în clasamentul WTASimona Halep ajunge pe locul 3 în clasamentul WTA publicat luni, părăsind Top 2 WTA după 595 de zile. Pe locul 2 se clasează Petra Kvitova din Cehia și pe locul 1, Naomi Osaka din Japonia.
„Corectitudinea politică” pe teren. Sponsorul lui Naomi Osaka, nevoit să-și ceară scuze pentru că „a albit-o” pe jucătoarea japoneză într-un desen animatUn nou incident, considerat de corecții politic un act de rasism, a avut loc în lumea tenisului mondial.
Meciul Simona-Halep Serena Williams se joacă LUNI dimineața, în OPTIMI, la Australian OpenOrganizatorii Australian Open 2019 au anunțat ziua și
Un timișorean, la un singur pas de tabloul principal la Australian OpenNini Dica, o mare speranță a tenisului românesc, a acces în ultimul tur al calificărilor în competiția juniorilor de la Australian Open
Crucea cu care s-a însemnat Simona Halep i-a impresionat pe organizatorii Australian OpenImediat după punctul care i-a adus victoria în partida cu americanca Sofia Kenin, Simona Halep s-a însemnat cu semnul Crucii.
UPDATE Simona Halep a fost eliminată de Serena Williams de la Australian OpenSimona Halep. Australian Open
Sorana Cîrstea și Monica Niculescu, eliminate în primul tur al Australian OpenJucătoarele române de tenis Sorana Cîrstea și Monica Niculescu au fost învinse, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open.
Președintele FR Tenis acuză o persoană că se folosește de prietenia cu președintele Iohannis pentru a bloca activitatea FederațieiÎn ciuda rezultatelor foarte bune din tenisul românesc, Federația Română de specialitate trece prin momente grele.
Simona Halep o va întâlni pe Kaia Kanepi, în primul tur la Australian OpenJoi a avut loc tragerea de sorți la primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open
Simona Halep a fost eliminată în turul 2 al turneului de la SidneySimona Halep a debut cu un eșec în noul sezon. În turul al doilea al turneului de la Sydney, liderul WTA a pierdut în două seturi în fața jucătoarei din Australia, Ashleigh Barty.
Simona Halep, desemnată în premieră campioană mondială de ITFSimona Halep, locul I WTA, și sârbul Novak Djokovici, locul I ATP, au fost desemnați campioni mondiali
Darren Cahill pune capăt colaborării cu Simona HalepSimona Halep și Darren Cahill nu vor mai colabora începând cu 2019
UPDATE Ceremonie emoționantă la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Simona Halep, distinsă cu Crucea Sf. Apostol Andrei: „Cred în Dumnezeu pentru că fără ajutorul Lui nu se poate face nimic”Vreau să încep cu „Doamne ajută” și mulțumesc foarte mult pentru această distincție. Sunt foarte onorată și sunt foarte
VIDEO Marius Copil a reușit performanța carierei: a jucat finala de la Basel în compania lui Roger Federer. REZUMATUL partideiSportivul român Marius Copil a fost învins, în două seturi, 7-6 (7/5), 6-4, de elvețianul Roger Federer, duminică,
Simona Halep, desemnată cea mai bună jucătoare a anului în circuitul WTARomânca Simona Halep, care va termina 2018 pe primul loc în clasamentul mondial, a fost desemnată,
Simona Halep, despre sugestia de a se muta la Monte Carlo: În România mă simt acasă și mă simt cel mai bineSimona Halep spune că nu se va muta din România pentru a beneficia de un regim mai favorabil al taxelor, pentru că se simte foarte bine în țara noastră.
Simona Halep se retrage din turneul de la Moscova din cauza durerilor de spateSimona Halep nu scapă de durerile de spate cauzate de hernia de disc și nu va putea juca nici la Moscova
Djokovici a câștigat turneul Masters 1.000 ATP de la Shanghai și se apropie de locul 1 mondialTenismanul sârb Novak Djokovici a câștigat duminică turneul Masters 1.000 ATP de la Shanghai, cu premii totale de 7.086.700 dolari,
Simona Halep, nominalizată pentru titlul de jucătoarea anului; Buzărnescu, nominalizată la „revelația anului”Simona Halep, numărul 1 mondial, a fost nominalizată pentru titlul de jucătoarea anului, care va fi acordat
Simona Halep, după ce a fost diagnosticată cu hernie de disc: Mă duc sigur la Turneul CampioanelorSimona Halep a anunțat că va participa în mod sigur la Turneul Campioanelor, care va avea loc la sfârșitul lunii.
Simona Halep, hernie de disc„Mulțumesc fanilor mei de peste tot și în special din România, pentru grija pe care mi-o poartă”
27 septembrie: Ziua de naștere a Simonei Halep. Campioana noastră împlinește 29 de aniSimona Halep, cel mai valoros sportiv român din acest moment, s-a născut pe 27 septembrie 1991 la Constanța, în familia părinților Stere și Stania Halep.
Simona Halep, învinsă în turul al doilea la WuhanJucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă de Dominika Cibulkova (Slovacia)
Caricaturistul care a ironizat-o pe Serena Williams, acuzat de rasism și amenințat cu moartea de fanii americanceiMark Knight, caricaturist al ziarului australian The Herald Sun, se află în centrul unei controverse uriașe
UPDATE România, învinsă de Polonia cu 3-2, în Cupa DavisEchipa masculină de tenis a României a fost învinsă de Polonia cu scorul de 3-2, duminică, în Sala Polivalent
Novak Djokovici, campion la US Open a treia oară în carierăJucătorul sârb de tenis Novak Djokovici, locul 6 ATP, a câștigat pentru a treia oară turneul de la US Open,
VIDEO Naomi Osaka a câștigat turneul US Open, în finala cu Serena WilliamsNaomi Osaka a devenit prima jucătoare din Japonia care a câștigat un turneu de Mare Șlem după ce nipona a învins-o pe americanca Serena Williams în finala de la US Open
Romfilatelia a lansat o emisiune de timbre dedicată Simonei HalepRomfilatelia a introdus în circulație o emisiune de mărci poștale reprezentând-o pe Simona Halep.
VIDEO Surpriză: Simona Halep a ieșit încă din primul tur de la US Open! REZUMATLiderul mondial, Simona Halep, a părăsit turneul de la US Open încă din primul tur
Simona Halep va participa la turneul WTA de la Wuhan (China)Simona Halep, numărul unu mondial, va participa la ediția din acest an a turneului WTA de la Wuhan
Simona Halep, batjocorită de cei nemulțumiți că a taxat vulgaritatea publică. Sorina Matei: Aici sunt Iohannis, USR, PNL, Hellvig, Tismăneanu, Liiceanu, voi sunteți în fiecare cuvânt de aici. Aceasta este oglinda voastră. Priviți-vă!Faptul că Simona Halep nu a fost de acord cu obscenitățile scandate de câțiva români în timpul finalei de la Montreal, pe care numărul 1 mondial a câștigat-o, a fost taxat de către protestatarii împotriva PSD-ului.
VIDEO Campioana bunului simț: Simona Halep i-a pus la punct pe cei care au strigat obscenitatea națională în timpul finalei de la MontrealSuperba victorie a Simonei Halep în finala de la Montreal a fost umbrită de gestul unor conaționali care au strigat infama înjurătură devenită sport național în ultima vreme.
UPDATE Simona Halep a câștigat turneul de la Montreal!Simona Halep, numărul unu mondial, a câștigat turneul WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2,82 milioane dolari americani, duminică, după ce a învins-o în finală pe americanca Sloane Stephens cu 7-6 (6), 3-6, 6-4.
Halep, în sferturile de finală de la Rogers Cup, după ce o învinge pe WilliamsAmbele jucătoare au fost nevoite să dispute joi două partide, din cauza ploii
VIDEO Accidentare gravă pentru Mihaela Buzărnescu. Sportiva noastră a părăsit terenul în scaunul cu rotileCursa pentru titlul de la Montreal s-a terminat brusc și cumplit pentru jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu.
UPDATE Mihaela Buzărnescu, victorie în finala de la San Jose!Românca a cucerit primul său titlu WTA după o ascensiune excepțională și intră în top 20
România-Cehia, în turul I al Grupei Mondiale la Fed CupÎntâlnirea va avea loc la Praga, pe 9 și 10 februarie
Cum s-au descurcat româncele la BRD Bucharest Open. Bilanțul conaționalelor noastre, după turneul de pe Arenele BNRTurneul WTA BRD Bucharest Open (WTA), desfășurat în perioada 14-22 iulie și dotat cu premii totale de 226.750
Andreea Mitu și cronica unei reveniri anunțateIanuarie. Andreea naște un băiat de aproape 2,8 kilograme.
Victorie românească în finala BRD Bucharest Open: Perechea Begu-Mitu a câștigat trofeul la dubluPerechea Irina-Camelia Begu/Andreea Mitu, beneficiară a unui wild card, a câștigat, duminică, proba de dublu
Perechea Irina Begu/Andreea Mitu s-a calificat în finala probei de dublu la BRD Bucharest OpenPerechea Irina Begu/Andreea Mitu a câștigat duelul româncelor din semifinale cu Jaqueline Cristian
VIDEO Novak Djokovici a câștigat turneul de la Wimbledon. Sârbul a sărbătorit trofeul împreună cu familia și fiul său de trei aniSârbul Novak Djokovici, locul 21 ATP, a câștigat duminică finala turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce l-a învins pe sud-africanul Kevin Anderson, locul 8 ATP, scor 6-2, 6-2, 7-6.
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul al doilea la WimbledonMihaela Buzărnescu, locul 28 WTA și cap de serie numărul 29, s-a calificat în turul doi la Wimbledon,
Victorie pentru Buzărnescu la EastbourneRomânca a revenit spectaculos și a învins-o pe ocupanta locului 20 WTA, Kiki Bertens
Mihaela Buzărnescu, calificată în semifinale la Birmingham. Victorie superbă în fața Svitolinei, locul 5 mondialJucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA pe iarbă de la Birmingham
Propunerea unui jurnalist după batjocura produsă de Charlie Hebdo: Ești fan Simona Halep? BOICOTEAZĂ produsele frantuzeștiCaricatura în care Simona Halep este portretizată ca o comerciantă de fier vechi a stârnit reacții dure din partea românilor.
A cui este, de fapt, Simona Halep?Mi-a rămas în minte figura jenată a Simonei în momentul în care tribunele Arenei Naționale au erupt într-un un cor de fluierături.
Simona Halep a efectuat ședința foto oficială, în calitate de campioană a French OpenSimona Halep a efectuat, duminică, în cadrul complexului de la Roland Garros, ședința foto oficială,
Simona Halep, campioană la Roland Garros!Românca o bate pe Sloane Stephens după o partidă demnă de intrat în istoria tenisului
Roland Garros: Una caldă, una rece pentru Mihaela Buzărnescu. După victoria de la dublu, a fost eliminată la simplu, în optimiJucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat
Dosar penal pentru Ilie Năstase, după ce a fost prins băut la volan. Marelui tenisman i s-au pus cătușelePolițiștii bucureșteni au deschis dosar penal pe numele fostului jucător de tenis Ilie Năstase pentru conducere sub
VIDEO Turneul de la Roma: Simona Halep a pierdut CLAR finala cu Elena SvitolinaSimona Halep a pierdut finala turnelui de la Roma.
Simona Halep și Sorana Cîrstea au debutat cu victorii la MadridSimona Halep a trecut, în forță, de rusoaica Ekaterina Makarova (32 ATP), în primul meci de la Caja Magica, Madrid, informează siteul oficial al WTA.
Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Indian WellsSimona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat, marți, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells.
Simona Halep s-a calificat în optimile de finală de la Indian Wells. Cu cine va juca în următorul meciSimona Halep s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells (California),
Simona Halep, cetățean de onoare al Municipiului BucureștiPrimarul General al Capitalei, Gabriela Firea, i-a acordat Simonei Halep titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului
Simona Halep va reveni pe locul 1 în clasamentul WTA la 26 februarieSimona Halep, clasată acum pe locul 2 în clasamentul WTA, va redeveni numărul 1 mondial, la 26 februarie, după ce daneza Caroline Wozniacki a fost eliminată în semifinalele Qatar Open.
Cine este noul sponsor al Simonei HalepSimona Halep, locul 2 WTA, a postat, luni dimineața, pe pagina sa de Facebook
Simona Halep e la un singur meci de primul loc mondial: Și-a SPULBERAT adversara în turul II de la DohaSimona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Doha. În turul 2, Halep a învins-o pe Ekaterina Makarova.
Simona Halep a fost spitalizată după finala Australian OpenSimona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (2), 3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, în finala Australian Open.
UPDATE Caroline Wozniacki a învins-o pe Simona Halep în finala Australian Open. Primele declarații ale românceiSimona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă cu 7-6 (2),3-6, 6-4, de daneza Caroline Wozniacki, numărul 2 WTA,
Simona Halep, discriminată de Adidas? Navratilova: „Ce dacă este româncă? Acesta este felul de femeie pe care îl vrem drept model pentru copiii noștri!”Simona Halep va disputa finala de la Australian Open fără a avea vreun sponsor tehnic.
VIDEO Simona Halep s-a calificat dramatic în optimi la Australian Open, după un meci care a durat aproape 4 ore: Sunt aproape moartă, dar a fost frumosSimona Halep, locul 1 WTA, a învins-o cu scorul de 4-6, 6-4, 15-13, pe americanca Lauren Davis, locul 76 WTA, calificându-se pentru a treia oară în optimile de finală ale Australian Open.
UPDATE VIDEO Simona Halep s-a calificat în FINALĂ la Australian Open. REZUMATSimona Halep la Australian Open
Reacția Simonei Halep, după ce o fostă jucătoare lesbiană a cerut boicotarea meciurilor de pe arena Margaret Court. Legendara jucătoare a atacat homosexualitatea din sportul albFosta jucătoare americană de tenis Billie Jean King a cerut ca numele lui Margaret Court, poate cea mai mare jucătoare din istorie, să nu mai fie folosit pe o arenă de la Melbourne Par
Banca Națională cedează Arenele BNR către Guvernul RomânieiBNRi va ceda terenurile și construcțiile aferente arenelor sportive din Cotroceni, care vor reintra în proprietatea Ministerului Tineretului și Sportului.
Simona Halep a primit trofeul pentru numărul 1 mondialSimona Halep a primit trofeul pentru numărul 1 mondial, duminică, la Singapore: "E greu, parcă are 10 kilograme", a spus sportiva din România.
Simona Halep încheie sezonul ca numărul 1 mondial, după ce Wozniacki a eliminat-o pe Pliskova la Turneul CampioanelorSimona Halep (26 de ani) încheie anul 2017 pe locul 1 mondial, asta după ce Karolina Pliskova a fost eliminată astăzi
ULTIMA ORĂ Simona Halep, eliminată de Elina Svitolina de la Turneul CampioanelorJucătoarea română de tenis Simona Halep, liderul mondial și principala favorită, a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor
Simona Halep a câștigat primul meci la Turneul Campioanelor. Românca a învins-o pe Caroline GarciaSimona Halep, 26 de ani, numărul 1 mondial și principala favorită, a câștigat primul meci din grupă la Turneul Campioanelor de la Singapore,
S-au tras la sorți grupele de la Turneul Campioanelor. Primul meci al Simonei Halep va fi contra franțuzoaicei Caroline GarciaSimona Halep, principala favorită și numărul unu mondial, va juca luni, de la 14:30, contra franțuzoiaicei Caroline Garcia...
Fetița tenismanului Novak Djokovici a împlinit o lună. Sportivul își exprimă admirația pentru femei ca născătoare de viață: „Ce binecuvântare e șansa de a fi părinte! Viața e divină!”Pe 5 septembrie 2017, Numărul Doi în tenisul mondial, Novak Djokovici, a devenit tată pentru a doua oară.
Novak Djokovici, care își arată de fiecare dată credința pe terenul de tenis, face un gest fabulos pentru oamenii sărmani. „Vreau să dau înapoi Serbiei ceea ce mi-a oferit. Am câștigat suficienți bani cât să hrănesc toată Serbia”Tenismanul sârb Novak Djokovici, fost numărul unu mondial și actual număr 2, a anunțat că va deschide un restaurant în țara sa natală.
Simona Halep, declarații EMOȚIONANTE la revenirea în țară în postura de lider mondial: „Ziua aceasta va rămâne în istorie”Simona Halep a revenit în țară din China, după turneul de la Beijing în urma căruia a devenit noul lider mondial al tenisului feminin.
Simona Halep a pierdut finala turneului de la BeijingSimona Halep, care de luni va fi numărul unu mondial, a fost învinsă de Caroline Garcia (Franța), cu 6-4, 7-6 (3), duminică, în finala turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari.
Simona Halep e numărul 1 MONDIAL. Premieră absolută în tenisul feminin românesc. Reacția sportivei și discuția emoționantă pe care a purtat-o cu tatăl săuSimona Halep este prima sportivă din România care urcă pe primul loc în topul WTA...
Ion Țiriac, ofertă publică pentru Mugur Isărescu: Îi dau de 10 ori sumaOmul de afaceri Ion Țiriac a luat parte, în Comisia Economică din Senat, la discuțiile despre...
ULTIMA ORĂ Meci istoric! Simona Halep a învins-o în PREMIERĂ pe Maria ȘarapovaJucătoarea română de tenis Simona Halep
Ilie Năstase a devenit consul onorific, dar propunerea n-a venit din partea oficialităților române: „Țara mea nu mi-a oferit această oportunitate”Fostul mare tenismen român a afirmat că a fost măgulit pentru că a primit această onoare, care n-a venit din...
România este campioană europeană la tenis de masă feminin! Tricolorele au învins Germania, cu scorul 3-2 (VIDEO)România și Germania și-au disputat ultimul act al competiției din Luxemburg, după ce ieri tricolorele au învins naționala Rusiei, cu 3-0.
Tecău și Rojer s-au calificat în finala masculină de dublu la US OpenPerechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer s-a calificat în finala probei masculine de dublu în...
VIDEO „Zboară, puiule, zboară!” La 4 ani era vedetă după ce apărut într-o reclamă, azi apără culorile echipei României de Cupa DavisRomânia va întâlni Austria în Cupa Davis, meci contând pentru primul tur al play-off-ului de menținere în Grupa I, zona Europa/Africa.
Simona Halep părăsește US Open în primul tur după o nouă înfrângere în fața Mariei Șarapova. Rusoaica, acuzată de un șiretlic
video 23 August, ziua în care Ilie Năstase a devenit primul nr. 1 din istoria tenisuluiZiua de 23 august este prilej de sărbătoare a lui Ilie Năstase, deoarece acum 47 de ani, a devenit primul nr.1 din istoria tenisului...
Simona Halep, învinsă CATEGORIC în finala turneului de la Cincinatti: 6-1, 6-0Jucătoarea de română de tenis, Simona Halep (cap de serie numărul 2), a pierdut categoric finala turneului
Ilie Năstase: În locul lui Țiriac, l-aș da în judecată pe Mugur IsărescuFostul tenisman Ilie Năstase a declarat, într-o conferință de presă, că în locul lui Ion Țiriac, cel care a fost nevoit să mute...
Tenismena Andreea Mitu renunță la activitate pentru a deveni mămicăJucătoarea de tenis Andreea Mitu a anunțat oficial că este însărcinată,
Irina Begu a câștigat turneul BRD Bucharest OpenJucătoarea româncă, Irina Begu, cap de serie numărul 7 și locul 58 WTA, a câștigat turneul BRD Bucharest...
Ilie Năstase a fost suspendat de ITF până în anul 2021, după scandalul din meciul de Fed Cup de la MamaiaIlie Năstase a fost suspendat din orice calitate oficială până în anul 2021 de către Federația Internațională de Tenis (ITF), a anunțat vineri BBC, transmite Agerpres.
Monica Niculescu s-a calificat în finala probei de dublu de la Wimbledon și va juca în premieră pentru un titlu de Mare ȘlemMonica Niculescu și Hao-Ching Chan s-au calificat în finala probei de dublu feminin de la Wimbledon...
Ilie Năstase, interzis oficial și la turneul de la București. Reacția fostului lider mondialNăstase s-a confruntat cu aceeași situație și la Rolland Garros, iar la Wimbledon, în Marea Britanie, a fost...
Simona Halep a pierdut meciul cu Johanna Konta și a ratat șansa de a urca pe locul 1 în clasamentul WTASimona Halep a fost învinsă de britanica Johanna Konta cu 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4, în sferturile de finală ale celui de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului și a ratat șansa de a deveni numărul unu mondial.
VIDEO Jelena Ostapenko e noua câștigătoare de la Roland Garros după ce a învins-o Simona Halep în trei seturi: 6-4, 4-6, 3-6. Prima reacție a românceiSimona Halep a pierdut pentru a doua oară în carieră finala de la Roland Garros.
Revenire de senzație pentru Simona Halep, care s-a impus în fața Elinei Svitolina și s-a calificat în semifinale la Roland Garros. Prima reacție a românceiSimona Halep (25 de ani, 4 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, după ce a trecut de Elina...
VIDEO Simona Halep s-a calificat în sferturi la Roland Garros, unde o va întâlni pe Svitolina. REZUMATSportiva Simona Halep, numărul patru în ierarhia mondială, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la
Probabil cea mai mare jucătoare de tenis din istoria omenirii: „Cred în căsătoria bazată pe uniunea dintre un bărbat și o femeie”. Acum, în spiritul toleranței de care vorbesc, activiștii LGBT o linșează mediaticÎntr-o vreme în care activiștii LGBT cer drepturi suplimentare în numele toleranței, persoanele care îndrăznesc să-și exprime opinia în sens contrar sunt linșate mediatic și social.
Simona Halep, învinsă în finală la Roma. Românca ratează ocazia de a reveni pe podiumul mondial. Prima reacție de după meciSimona Halep a pierdut finala turneului WTA de la Roma, contra Elinei Svitolina (11 WTA), în trei seturi.
Ion Țiriac îi ia apărarea lui Ilie Năstase și dă o replică dură oficialilor tenisului mondial: Chiar suntem tâmpiții satului?Prezența lui Ilie Năstase la turneul de tenis de la Madrid nu a fost pe placul oficialilor WTA.
După ce a fost interzis la Wimbledon, Ilie Năstase nu va fi primit nici la turneul de la Roland GarrosFostul tenisman român Ilie Năstase, suspendat de Federația Internațională de Tenis (ITF) pentru atitudine insultătoare...
Directorul executiv al All England Club: „Ilie Năstase nu e invitat la Wimbledon. Nu intră nici cu bilet". Reacția compionului românRichard Lewis, directorul executiv al All England Club, a anunțat că Ilie Năstase nu are ce căuta la Wimbledon și că va fi oprit chiar dacă va veni cu bilet.
Nu te lăsa Ilie, țara este cu tine!Am aflat și eu, cu întârziere ce-i drept, despre pățania lui Ilie Năstase. Inițial, nu am înțeles prea bine despre ce este vorba
Decizie radicală a lui Novak Djokovici: Și-a concediat tot staff-ul tehnic înainte de turneul din Madrid, inclusiv pe Marian Vajda cu care colabora din 2006Novak Djokovici și-a concediat vineri tot staff-ul tehnic. Tenismenul susține că a luat această decizie deoarece...
Ilie Năstase, atacat dur de englezi, care îl asigură de rasism: A venit timpul să scăpăm tenisul de el și de restul dinozaurilor din sportScandal uriaș la meciul de Fed Cup dintre Românânia și Marea Britanie, cu Ilie Năstase, căpitan nejucător, în centrul atenției.
Fed Cup România - Marea Britanie 3-2. Simona Halep și Irina Begu le-au învins pe Johanna Konta și Heather WatsonRomânia a învins-o în acest weekend reprezentativa Marii Britanii în Fed Cup și se menține al doilea eșalon valoric al competiției.
Simona Halep, desființată de americani. Cum au jignit-o pe sportiva din RomâniaSimona Halep a fost criticată dur de către jurnaliștii de la cunoscuta publicație americană Tennisworldusa
Campionii eterni ai tenisuluiFiecare deceniu în sport este marcat printr-o rivalitate uriașă între doi campioni imenși, care pune și mai mult în valoare acea disciplină,
Horia Tecău, învingător în Emiratele Arabe Unite. Românul a câștigat finala probei de dubluPerechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a câștigat proba de dublu din cadrul turneului ATP de la
Româncele au cedat în fața Belgiei în Fed Cup la tenis și vor merge la barajul din aprilieRomânia a pierdut întâlnirea de Fed Cup by BNP Paribas cu Belgia, de la București, din Sala Polivalentă, cu scorul
Eroare MONUMENTALĂ a oficialilor americani: S-a intonat imnul nazist la un meci de tenis împotriva GermanieiAsociația de Tenis din Statele Unite (USTA) a fost protagonista unei gafe de proporții duminică, atunci cănd, în timpul confruntării din Fed Cup
Roger Federer l-a învins pe Rafael Nadal și a câștigat al 18-lea turneu de Grand Slam al cariereiElvețianul Roger Federer a câștigat duminică, pentru a cincea oară în careieră, titlul la Australian Open...
Simona Halep, eliminată în turul doi la ShenzenSimona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 2, a fost învinsă cu 6-3, 4-6, 7-5, de sportiva cehă Katerina...
Fost număr 1 WTA, Ana Ivanovici și-a anunțat retragerea din activitate la 29 de aniJucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovici, locul 63 WTA, și-a anunțat, miercuri, pe pagina de Facebook, retragerea din activitate la vârsta de 29 de ani.
Echipa masculină de tenis de masă a României s-a calificat la Campionatul EuropeanEchipa masculină de tenis de masă a României s-a calificat la Campionatul European, după ce a învins Cehia, marți seară, în deplasare, cu scorul de 3-1, în grupa J preliminară a competiției.
VIDEO Argentina a câștigat pentru prima oară Cupa Davis, după 3-2 în finala cu CroațiaArgentina a câștigat în premieră competiție masculină de tenis pe echipe Cupa Davis, duminică, la Zagreb, după ce a învins Croația cu scorul de 3-2 în finală.
Andy Murray a câștigat în premieră Turneul Campionilor și va termina anul pe primul loc în clasamentul ATPTenismanul scoțian a câștigat în premieră Turneului Campionilor, duminică seara, la Londra...
Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor. Eșec cu CibulkovaSimona Halep a fost eliminată de la Turneul Campioanelor.
Simona Halep, învinsă de Angelique Kerber în cel de-al doilea meci de la Turneul CampioanelorSimona Halep, locul 4 WTA, a fost învinsă de Angelique Kerber, locul 1 WTA...
Simona Halep, victorie cu Madison Keys în primul meci de la Turneul CampioanelorSimona Halep (locul 4 WTA) a învins-o pe Madison Keys (locul 7 WTA), în primul meci de la această ediție a Turneului Campioanelor.
Simona Halep va juca în grupa roșie la Turneul Campioanelor, alături de Kerber, Keys și CibulkovaSimona Halep a fost repartizată vineri în urma tragerii la sorți a grupelor pentru Turneul Campioanelor...
Simona Halep a reușit să câștige doar trei game-uri în partida cu Petra Kvitova: Nu mă așteptam la astaKvitova s-a calificat în prima sa finală din acest an...
Un tenismen român a fost suspendat pe viață pentru trucare de meciuriUnitatea de Integritate a tenisului a descoperit că bărbatul de 30 de ani a făcut o propunere de corupere...
Simona Halep s-a calificat în premieră în sferturile de finală de la WuhanPentru victoria cu Yaroslava Shvedova, din optimile de finală, jucătoarea de pe locul 5...
Ghinion pentru Simona Halep de ziua ei. Sportiva a fost lovită de o minge în ureche și a abandonat meciul de dublu de la WuhanSimona Halep împlinește marți 25 de ani și deși trebuia să fie o zi de sărbătoare...
Moment istoric! România a câștigat prima medalie de aur la un Campionat Mondial de tenis de masăAdina Diaconu și Andreea au câștigat finala, cu scorul de 4:2, în fața japonezelor Miyu Kato și Hina Hayata!
Irina Begu a abandonat în fața Simonei Halep, care se califică în turul 3 la WuhanHalep și Begu au oferit un prim set echilibrat, spectaculos pe alocuri...
Monica Niculescu s-a calificat în finala turneului WTA de la SeulRomânca s-a impus după o oră și 14 minute în partida cu Shuai Zhang...
Stan Wawrinka este noul campion de la US Open. Elvețianul l-a învins în finală pe liderul mondial Novak Djokovic după un meci maraton de aproape patru oreStan Wawrinka a câștigat pentru prima dată în carieră turneul de Grand Slam de la US Open.
VIDEO US Open: Serena a fost eliminată în semifinale și pierde poziția de lider mondial. REZUMATUL partideiSerena Williams a fost învinsă în semifinalele US Open de către cehoaica Karolina Pliskova, scor 6-2, 7-6 (5), informează siteul oficial al competiției.
VIDEO US Open: Simona Halep a fost învinsă de Serena în sferturile de finală. REZUMATUL partideiLa ediția trecută a US Open Halep a atins faza semifinalelor.
Monica Niculescu, învinsă de Caroline Wozniacki, în turul al treilea la US OpenFostul lider mondial (26 ani), ajuns pe locul 76 în lume, s-a impus destul de clar.
A rămas același slujbaș de la Scânteia! CTP, atac IMUND la Florin Mergea după finala olimpică. RĂSPUNSUL sportivului român: Poate la Tokio ne antreneaza somitatea saPerechea Florin Mergea/Horia Tecău a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de Vară
UPDATE/VIDEO Mergea și Tecău aduc României ARGINTUL olimpic la Rio, după un meci senzațional cu Nadal/LopezFlorin Mergea și Horia Tecău au câștigat medalia de argint la Olimpiada de la Rio, după un meci senzațional cu echipa Spaniei.
Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Cincinnati. O va avea ca adversară pe Angelique Kerber Românca s-a impus într-o oră și 31 de minute și a egalat situația în disputele directe cu Radwanska.
O nouă mare surpriză la Rio. Serena Williams, campioana olimpică, a fost eliminată în optimiSerena a fost eliminată și din proba de dublu, acolo unde a participat alături de sora ei, Venus.
Mergea și Tecău, victorie mare în sferturi. Românii s-au calificat în semifinale după ce au trecut în decisiv de favoriții tribunelor, Melo și SoaresFlorin Mergea și Horia Tecău au învins perechea formată din brazilienii Marcelo Melo și Bruno Soares.