Campionii eterni ai tenisului
Fiecare deceniu în sport este marcat printr-o rivalitate uriașă între doi campioni imenși, care pune și mai mult în valoare acea disciplină, dar și umbrește din meritele celorlalți adversari. În anii ’70, boxul profesionist era zguduit la propriu și la figurat de ciocnirea greilor Muhammad Ali și George Foreman, în anii ’80, am avut parte de un duel fabulos în NBA între Michael Jordan și Magic Johnson, anii ’90 au fost marcați de rivalitatea din Formula 1 dintre Ayrton Senna și Alain Prost, primul deceniu al secolului actual a fost dominat de lupta la vârf din circuitul ATP dintre Roger Federer și Rafael Nadal, iar acum fotbalul se rezumă la bătălia pentru supremație dintre Cristiano Ronaldo și Lionel Messi. Câți dintre noi nu ne-am mai fi dorit să retrăim în prezent una dintre confruntările-șoc ale deceniilor trecute? Să ne mai bucurăm de zborul triumfal al lui Air Jordan spre coșurile adverse, de pasele incredibile ale lui Magic, de croseele si uppercuturile din epoca boxului pur, de măiestria pilotajului pur marca Senna sau de geniul rece al lui Prost în Circul Roților de Foc din Marele Circ?!
Federer și Nadal ne-au readus aseară, la Miami, în față momentele de magie, de emoție, de încrâncenare, de agonie și extaz care ne-au încântat ochii și sufletele în urmă cu zece ani. Asta poate și pentru că tot la Miami a început totul în urmă cu 13 ani. În 2004, Roger era deja un nume consacrat în sportul alb, reușind unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei, cu trei titluri de Grand Slam, performanță nemaiatinsă de nimeni de la Mats Wilander în 1988 încoace, și 11 trofee în circuitul ATP, ceea ce nu mai realizase cineva în ultimele două decenii. În schimb, Rafa era un puști de nici 18 ani, dar cu o obrăznicie pozitivă în joc și în atitudine, care avea să-l facă în curând un nume respectat oriunde în lume. De atunci, a pornit această rivalitate, care a adunat 36 de întâlniri la cel mai înalt nivel, dintre care 22 au fost finale și nouă în Marele Șlem.
Și ieri am avut parte de o finală de vis, în care cei doi mari eroi ai sportului alb au mai oferit o reprezentație demnă de carierele lor extraordinare. Chiar dacă anii au trecut peste ei și acum au fost trecuți un pic în plan secund de Novak Djokovic și Andy Murray, Rafa și Roger s-au autodepășit încă o dată. Au lăsat în urmă oboseala acumulată în tururile anterioare extrem de solicitante și au luptat ca niște campioni cu stil până la ultima minge. Iar rezistența lui Nadal, în ciuda înfrângerii în doar două seturi, 6-3, 6-4, a arătat încă o dată de ce acești doi tenismani au fost și încă sunt atât de mari: pentru că dincolo de rezistența fizică, au o forță mentală ieșită din comun, fiind capabili să mute munții din loc doar cu puterea gândului.
Iar Federer, la cei 35 de ani, a meritat cu prisosință acest trofeu, care-i confirmă începutul fabulos de sezon în 2017. La sfârșitul lui ianuarie, s-a autopropulsat definitiv în istorie prin triumful de la Australian Open, tot în urma unei finale epice în cinci seturi cu Nadal: cu 18 titluri de Mare Șlem, devenea cel mai decorat tenisman din istorie. „Nu se putea o poveste mai fericită pentru mine”, a declarat elvețianul, care a promis să revină la Melbourne și în 2018. Apoi, la jumătatea lui martie, se impunea în turneul de la Indian Wells, după ce l-a învins în ultimul act pe compatriotul său, Stanislas Wawrinka, ajungând la 90 de trofee în carieră și la 25 în turneele Masters. Uimit ușor de realizările sale în primele trei luni ale anului, Federer a continuat în aceeași notă dominantă și la Miami, unde s-a autodepășit în epuizantele confruntări din sferturi, cu Thomas Berdych (scor 6-2, 3-6, 7-6), și din semifinale, cu Nick Kyrgios (7-6, 6-7, 7-6). Momentul de apogeu a venit în ultimul act disputat împotriva aceluiași Rafael Nadal, rivalul elvețianului parcă dintotdeauna. Până la disputa de ieri seară, spaniolul conducea în duelurile directe cu 23-13, iar în finale, acesta avea de asemenea un avantaj destul de consistent: 14-8. Cu toate că este cu cinci ani mai în vârstă decât sportivul iberic, Roger a arătat mult mai proaspăt, mai energic și chiar mai tânăr în cele trei partide la vârf jucate în acest an, după ce în sezonul trecut a stat departe de terenurile de tenis șase luni, iar succesul a venit ca ceva firesc.
„Este o nebunie, nici nu știu cum să explic. Nu am mai ajuns în finală la Miami de 11 ani și acum câștig turneul, ca și cum ar fi ceva obișnuit. La Indian Wells, nu mai câștigasem din 2012 și am reușit să o fac la fel, ca și cum ar fi fost ceva obișnuit. Încercam să câștig Australian Open din 2010 și am cucerit și acolo trofeul fără nicio problemă. Este o nebunie, nu-mi revin. Aceste victorii cred că demonstrează, o dată în plus, că pauza a fost foarte importantă și că am luat cele mai bune decizii în lunile dificile din vara trecută, iar acum a venit răsplata. Este fabulos. Pot să joc cu încredere și așa vreau să-mi închei cariera”, a declarat Federer după victoria de ieri în două seturi, 6-3, 6-4. Avea să fie pentru prima dată în istoria bătăliilor lor, când elvețianul leagă patru triumfuri consecutive în fața lui Rafa. În același timp, Roger reușește a treia lui Sunshine Double din carieră, adică titlurile în primul turneu de Grand Slam al anului și în primele două competiții din circuitul Masters.
Cu sezonul pe zgură în față, unde Nadal se simte mult mai natural, precum peștele în apă, există și posibilitatea unei revanșe, cu toate că atletul din Țara Cantoanelor a declarat imediat după victoria din finala de ieri că sunt șanse foarte mari să evite orice alt turneu pe suprafața cărămizie înaintea Roland Garros-ului.
Indiferent de ce vor face în continuare, Roger Federer și Rafa Nadal pot fi mândri de ceea ce au realizat în primele trei luni din 2017 și în cele trei finale, de la Melbourne, Indian Wells și Miami, care au galvanizat întreaga lor carieră.
Articol publicat mai întâi pe blogul autorului
Pe același subiect

Finul lui Klaus Iohannis o atacă mișelește pe Simona Halep, pe motiv că aceasta nu l-a susținut în lupta pentru Președinția Federației Române de Tenis

Simona Halep, victorie incredibilă în fața Serenei Williams, la Wimbledon: Vreau să mulțumesc familiei, echipei și țării mele

Ilie Năstase a împlinit 70 de ani. Povestea celui mai mare rebel din tenis. A reinventat tenisul cu umbrela și a fost primul român nr. 1 mondial
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

România, lider mondial la prostituția online. Videochatul, o industrie în care peste 100.000 de tinere și tineri români se vând pe bani, își ține „Oscarurile” anuale la Mamaia și își face reclamă pe față în centrul Bucureștiului
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

Oscar 2019: Sclavia în Roma modernă

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)