Organizatorii de la US Open au publicat listele jucătorilor care au acces direct pe tabloul principal al competiţiei care se va desfăşura în perioada 31 august - 13 septembrie.
 
Simona Halep (3 WTA), Irina Begu (30 WTA), Monica Niculescu (38 WTA), Alexandra Dulgheru (47 WTA) și Andreea Mitu (72 WTA) vor fi reprezentantele ţării noastre care nu vor avea nevoie de tururi preliminare pentru a juca la Flushing Meadows.

Pe tabloul masculin de simplu, România nu va avea nici un jucător, ultimul sportiv admis fiind italianul Marco Cecchinato (locul 99 ATP). Cel mai bine clasat român este Marius Copil (180 ATP).

Pe tabloul de dublu, situaţia este diferită: perechile Horia Tecău - Jean-Julien Rojer, câştigătoare la Wimbledon, şi Florin Mergea - Rohan Bopanna se află printre favoritele la câştigarea trofeului, potrivit digisport.ro.

Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews