Polițiștii bucureșteni au deschis dosar penal pe numele fostului jucător de tenis Ilie Năstase pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, după ce acesta a fost oprit la un control, pe Șoseaua Nordului din Capitală, fiind în stare de ebrietate și a adresat injurii agenților, informează Mediafax.

Reprezentanții Brigăzii Rutiere a Capitalei au anunțat că, în jurul orei 4.45, pe Șoseaua Nordului, în zona ambasadei Chinei, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani.

Potrivit sursei citate, este vorba de fostul jucător de tenis Ilie Năstase.

Întrucât se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, acestuia i s-a cerut să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii polițiștilor, motiv pentru care a fost încătușat și dus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice.

Ilie Năstase a refuzat să-i fie recoltate mostre biologice și a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru refuz de recoltare mostre biologice.