Simona Halep a fost eliminată marți în optimile turneului de la Indian Wells de cehoaica Marketa Vondrousova, numărul 61 WTA, și va coborî de luni pe locul 3 mondial.

Românca a povestit în cadrul conferinței de presă că este prima dată după mult timp când a plâns în urma unei confruntări, motivând că e firesc să sufere când pierde, pentru că la fiecare meci dă tot ce poate mai bun.

„Da, înfrângerile sunt mai ușor de digerat acum. Trec mai repede peste ele, dar totuși sunt dezamăgită și supărată. De fapt, astăzi am plâns, după mult timp. Este normal. Și dau sută la sută în fiecare meci, la fiecare turneu. De aceea sufăr când pierd. Însă învăț din aceste meciuri. Abia aștept săptămâna viitoare, turneul viitor și nu voi renunța”, a declarat Simona Halep, citată de Tenis Now, după partida pierdută la Indian Wells.  

Sportiva și-a amintit că momentul în care a plâns cel mai mult în cariera sa a fost înfrângerea suferită în 2017 la finala Roland Garros față de Jelena Ostapenko.

„Cel mai mult am plâns după finala French Open din 2017. Cred că toată lumea știe și simte asta. Iar astăzi pur și simplu mi-a venit (spune, zâmbind). Am plâns puțin, pentru că am simțit nevoia să plâng. Sufăr pentru fiecare înfrângere. De aceea, cred că (a plânge) este un lucru bun”, s-a confesat Simona dinaintea presei.

Cu privire la greșelile comise în timpul jocului cu Marketa de marți seara, Halep a explicat: „Mi-am găsit ritmul abia după setul secund, simțeam că pot să câștig meciul. Dar după primul game am pierdut multă energie și mă simțeam răvășită în unele momente și am comis anumite greșeli, iar ea a dominat apoi meciul. Am jucat puțin gresit, am alergat prea mult și am fost prea defensivă”.


Dragă cititorule,
dacă ți-a plăcut acest articol, te rugăm ceva.

De peste 5 ani, ActiveNews este vocea pe care sute de mii de români o primesc în fiecare zi, dar care în același timp fisurează stabilimentul politic și economic care dorește să supună și România.

ActiveNews este un site independent din punct de vedere editorial, ceea ce înseamnă că ne stabilim singuri prioritățile și strategia. Jurnalismul nostru este liber de influențe comerciale și nu este influențat de către moguli, milionari sau acționari.

Nimeni nu-l editează pe editorul nostru. Nimeni nu ne direcționează opiniile.

Aceste aspecte sunt de o importanță critică într-o țară în care mass-media corporatistă face legea. Într-o Românie în care interesele economice ale marilor jucători dictează reacția presei, și nu interesul pe termen lung al acestui popor.

ActiveNews este singurul loc din .ro unde ați putut citi despre fapte și oameni care altfel nu ar fi apărut niciodată pe piața media din România. Știi bine asta.

Am câștigat împreună multe bătălii, văzute și nevăzute, dar Țara are nevoie de mai mult decât simpla noastră supraviețuire. Țara Noastră are nevoie de jurnalism curat, scris cu gândul la valorile pe care le-am primit de la înaintașii noștri. Țara noastră are nevoie de curaj pentru a expune impostura și trădarea, iar pentru asta e nevoie de informație. Informație, nu diversiune sau divertisment.

Implică-te Susține ActiveNews