Simona Halep a revenit în țară din China, după turneul de la Beijing în urma căruia a devenit noul lider mondial al tenisului feminin. 

Românca a fost aplaudată pe aeroport de fani și de jurnaliști. Aeronava cu care a revenit în țară a oprit în fața Salonului Prezidențial și prima care a coborât a fost jucătoarea română, urmată de mama ei. La scara avionului a fost întâmpinată de președintele FRT, George Cosac și de ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, care i-au oferit buchete de flori și un balon reprezentând cifra 1.

„Este chiar o onoare să fiu azi aici în fața dumneavoastră. Mi-ați făcut ziua mai frumoasă. Visul meu a devenit realitate și mă bucur că acest lucru se întâmplă pentru noi, pentru români. Ziua aceasta va rămâne în istorie, o româncă a ajuns prima în lume. Le mulțumesc celor care au lucrat cu mine timp de 22 de ani, mă simt cam bătrână, dar nu sunt. Mulțumesc familiei pentru că a fost lângă mine în tot acest timp. Îi mulțumesc lui Andrei, încă mai am banda, manșeta lui din 2008, a fost primul meu idol. Îi mulțumesc lui Darren, chiar dacă nu e aici, o să-i traduc.

Îi mulțumesc domnului Țiriac pentru că a crezut în mine că pot să ajung aici. Această zi va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu. Vă mulțumesc. N-a fost deloc ușor, presiunea a fost destul de mare. Mereu a fost modelul meu în viață și în sport Gheorghe Hagi. Le mulțumesc tuturor.", a declarat Simona Halep pe Aeroportul Otopeni.