A plecat să facă performanță în Olanda, dar s-a trezit la o bandă de ciocolată, cu bocanci în picioare. Drama unei tinere sportive care a crezut că a dat lovitura

O sportivă crescută la Colegiul Energetic Rm. Vâlcea a crezut că a dat lovitura în momentul în care a primit o ofertă din partea echipei olandeze, Westfriesland SEW (în urmă cu două sezoane a evoluat în Challenge Cup).
Ionelei Aurelia Gherman (19 ani) i s-a oferit din partea olandezilor un contract de 900 de euro / lună pentru a evolua la echipa de senioare a clubului, iar jucătoarea a acceptat fără să mai stea pe gânduri, mai ales că își dorea să-și continue în paralel și studiile în Olanda.
Însă, în momentul în care a ajuns la fața locului, a avut o mare surpriză, fiind pusă să lucreze într-o fabrică de ciocolată, clubul din Olanda nerespectându-și promisiunile inițiale.
"Când a ajuns în Olanda, cei de acolo nu şi-au respectat promisiunile. I s-a spus că trebuie să lucreze într-o fabrică, să stea 8 ore în picioare la o bandă de ciocolată, cu bocanci în picioare. Că ei nu pot să o plătească pentru handbal. De asemenea, era nevoită să stea în chirie, într-o casă cu alte şapte persoane, care nu aveau nimic în comun cu handbalul. Pentru asta plătea şi 300 de euro chirie. 400 de euro îi erau opriţi, astfel că ea nu mai rămânea cu nimic. Practic, era sclavie pe faţă. Când am auzit aceste lucruri, m-am dus în Olanda şi am luat-o acasă. Ea s-a dus să joace handbal şi de fapt trebuia să facă şi ciocolată pentru a-şi primi salariul", a spus Marius Gherman, tatăl handbalistei, conform ProSport.
Din cauza acestor condiții, handbalista care evoluează de regulă pe postul de inter stânga şi centru a revenit acasă, dar nu şi-a putut relua activitatea, deşi a avut ofertă de la SCM Piteşti (echipă de liga a doua), iar problemele s-au împotmolit la federaţie.
"Între timp, olandezii susţin că au plătit 2.400 de euro pentru transfer la Federaţia Română de Handbal. Numai că fata mea nu a semnat niciun contract, nu a dat nicio iscălitură. Cine a făcut transferul, fără ca ea să semneze, nu ştiu!", a precizat tatăl jucătoarei.
Mai mult, tatăl handbalistei susţine că a făcut o notificare către FRH încă din 29 septembrie pentru a constata că fiica lui este liberă de contract, cu posibilitatea de a evolua pentru alt club.
Ionela Gherman nu a primit încă un răspuns din partea forului român, astfel că pentru un "refuz nejustificat de soluţionare a situaţie jucătoarei", avocatul Ionelei Gherman a revenit cu o plângere prealabilă la FRH,
Citește mai multe despre acest caz pe ProSport.ro

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)