Ianuarie. Andreea naște un băiat de aproape 2,8 kilograme. Adam. Unii îl numesc cel mai prețios trofeu al ei și probabil că au dreptate. Însă ce nu știu ceilalți e că Andreea nu se va opri aici. Că ipostaza de mamă nu este tot ceea ce și-a dorit și că, în mod poate neașteptat pentru unii, tocmai acest lucru o motivează.

Martie. Andreea revine pe teren. Sub supravegherea antrenorului Adrian Marcu, își calculează pașii următori. Cu mingi ușoare, schimbate cu colegii de „balon”. Cu mici antrenamente de forță. Cu Adam lângă fileu, bebelușul crescut și de ea, și de familie, și de staff-ul Andreei. Fiecare cum poate să ajute.

Mai. Își încearcă revenirea în circuit la un turneu din Ungaria. Fără o victorie, dar moralul îi rămâne bun și fostul număr 68 WTA perseverează.

Iunie. Andreea se mobilizează și la simplu, și la dublu și își pune toată ambiția pe teren. Cucerește trei titluri la turneele ITF din țară, unul de simplu și două de dublu.

Iulie. Nu se regăsește pe tabloul de simplu, însă primește un wild-card, alături de Irina Begu, la proba de dublu de la BRD Bucharest Open. Nu prea mulți le dau șanse: nu au jocuri împreună, nu formează o echipă „sudată”, nu se cunosc atât de bine pentru a fi o forță de speriat pentru adversare.

Primul tur le aduce față în față cu jucătoarea maghiară Luca Jani Reka și slovaca Chantal Skamlova. Trec de adversare în două seturi, scor 6-2, 6-4, după o partidă de doar o oră și 10 minute, jucată pe terenul patru al Arenelor BNR. Departe de a fi cel mai populat, de regulă, însă oamenii se înghesuie să le vadă și să tot fie vreo sută care stau unii lipiți de alții și își lungesc gâtul să vadă ce se întâmplă pe teren. Unde Andreea și Irina câștigă și se califică în sferturile de finală.

Turul doi. Meciul de pe terenul doi începe în forță, primul set e strâns, dar Andreea și Irina se impun, 7-5, în fața jucătoarelor Lidziya Marozava (Belarus) și Arantxa Rus (Olanda). O ploaie hotărâtă și insistentă, întocmai ca un sportiv tânăr și determinat să se afirme, întrerupe partida și le ține pe jucătoare departe de teren mai bine de o oră. Incertitudinea plutește în aer, oamenii își dau coate. În lipsă de alte tribune cu copertină, spectatorii de pe arena centrală, unde joacă Ana Karolina Schmiedlova și Laura Siegemund, vin să se adăpostească. „Ce se întâmplă, nu se mai joacă?”, „A, deci se oprește și meciul principal”, se aude printre zumzete și oamenii încep să plece, rând pe rând. Pe teren se perindă câțiva îngrijitori, intră și un oficial WTA, se sfătuiesc, se pune problema dacă meciul e compromis sau nu. „Dacă mai plouă o oră, gata, pa, închid arena”, spune unul dintre îngrijitori. „Ah, înseamnă că nici meciul de pe arena centrală nu se mai joacă” își oamenii, care încep să plece de prin tribună. În cele din urmă, câțiva bureți vechi trecuți pe teren și vreo două roabe de zgură risipite mai târziu, se anunță că partida se reia. Mulți nu știu ce se întâmplă exact aici, dar continuă să se adăpostească și așa se face că meciul are asistență mare, doar ici-acolo se zărește câte un scaun liber și, de obicei, doar dintre cele care au fost atinse de ploaie și nu le-a șters nimeni. Oamenii intră în atmosfera meciului. Un domn mai zelos îi strigă Andreei „Hai, și game-ul ăsta, fă-mi o bucurie!”, „Hai, Andreea, adu-ne victoria!”, „Andreea, să îmi faci cadou racheta ta!”, spre amuzamentul spectatorilor, care se mai animă. Victoria aparține româncelor, după 6-2 în al doile set și un total de o oră și 16 minute, iar Andreea și Irina se duc în semifinale.

Semifinale. O etapă care împarte susținătorii, pentru că lupta se dă între două echipe de românce, întrucât în peisaj apar Jacqueline Cristian și Gabriela Ruse. Deși cu preferințe diferite, majoritatea oamenilor murmură că important e că România va fi în finală, așa că, previzibil, încep să se perinde clișeele și concluzia este ca „Echipa cea mai bună să câștige”. Andreea și Irina au nevoie de o oră și 36 de minute să se impună, scor 6-4, 3-6, 10-6 și se califică în disputa pentru trofeu.

Finala. Duminică, ultima zi de turneu. Lupta se dă pe Arena Centrală, populată aproape în întregime. Deși e 14:30, deși termometrul sare de 30 de grade. Deși vântul nu se înghesuie să-și facă simțită prezența. Andreea și Irina, față în față cu Danka Kovinici (Muntenegru) și Maryna Zanevska (Belgia). Primul game. Luat chiar pe serviciul adversarelor. Primul set. Câștigat sub privirile neputincioase alte acestora. Ar fi, probabil, greșit să spunem că Andreea și Irina prind aripi, pentru că adevărul pare să fie că le-au avut pe parcursul întregului turneu. În al doilea set lucrurile se îngreunează doar o clipă, nu mai mult, când adversarele trec la conducere, 3-2, prin tribună apar fețe îngrijorate. Doar pentru un game, pentru că situația se stabilizează. Ca prin vis, mingile trec dintr-o parte în alta, dar mai mult în out pentru adversare, mai mult cu duble greșeli pentru ele, mai mult cu puncte pentru românce. După o oră și 24 de minute, Andreea și Irina câștigă, 6-3, 6-4. Se bucură, mai timid decât altădată, dar pare o bucurie sinceră.

Pentru Andreea, aceasta e, de fapt, revenirea propriu-zisă, acasă, în fața propriilor suporteri, ridicând deasupra capului trofeul. Vocea crainicului răsună la microfon „Aplauze pentru campioanele noastre!”, iar pe arenă încep să se rostogolească ropote de palme care se ciocnesc frenetic. Printre ele, vocea Andreei se pierde în mulțime, deși strigă până în capătul terenului, unde se afla cel cu microfonul, „Și pentru Adam”.

Crainicul repetă, așa că pe Arenele BNR răsună, mai puternic, acum: „Și pentru Adam!”.