Anghel Iordănescu și-a prelungit contractul cu FRF până la finalul Euro 2016

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că selecționerul Anghel Iordănescu a semnat un nou contract, valabil până la încheierea Campionatului European din 2016.
"În această dimineață, s-a semnat continuarea acordului cu selecționerul Anghel Iordănescu. A fost doar o chestiune de timp, nu s-a pus problema financiară. Toți ne-am dorit să continuăm, nu s-a ridicat o asemenea chestiune. Mă simt încântat să lucrez cu domnul Iordănescu.
Din punct de vedere financiar a rămas același contract. Ne referim acum doar la prelungirea lui până după Campionatul European din Franța.
În ultima perioadă am avut ca obiectiv meciul cu Italia, urmează cantonamentul din iarnă, apoi am stabilit amicalul din martie și urmează să mai perfectăm încă unul, acestea au fost discuțiile din ultima perioadă", a spus Răzvan Burleanu, potrivit tvr.ro.
Anghel Iordănescu s-a aflat de 93 de ori pe banca tehnică a României: 53 de victorii - 21 remize - 19 eșecuri.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sport
Persoane: Anghel Iordănescu Răzvan Burleanu
Locații: România
Organizații: Federația Română de Fotbal
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)