Antrenorul Mircea Rednic, după ce un jucător de la UTA, de doar 22 de ani, a primit un rezultat suspect de probleme cardiace: “Poate e de la vaccinul ăla faimos cu care am fost păcăliți cu toții” - VIDEO

Mircea Rednic, de 62 de ani, antrenorul jucătorilor de la UTA, a dezvăluit că a existat îngrijorare cu privire la mijlocașul Valentin Borcea, de 22 de ani, după un rezultat suspect la un control cardiac. Comentând situația fotbalistului său, Rednic a sugerat că vaccinul COVID-19 poate fi de vină.
Fost jucător la Dinamo, crescut de clubul bucureștean, Valentin Borcea a trecut la Arad în această vară, la UTA, sub comanda lui Mircea Rednic.
În prima etapă, la 1-1 cu Rapid, Borcea nu a făcut parte din lot. Întrebat despre situația mijlocașului la conferința de presă dinainte de meciul de sâmbătă cu Universitatea Craiova, Mircea Rednic a transmis că acesta este apt de joc, după o sperietură cu un rezultat cardiac în afara parametrilor, potrivit gsp.ro.
Mircea Rednic, care s-a vaccinat Covid, a avut el însuși probleme cu inima, suferind un infarct miocardic în finalul lunii august 2023. A fost operat la acea vreme, pentru a-i fi montat un stent.
„Borcea are drept de joc. Dorin (n.r. - Stana, delegatul echipei) mi-a spus că este la 100%. Probleme de sănătate? De unde știi? Dar nu au fost probleme, i-a ieșit ceva la inimă și i s-a făcut un control suplimentar. Este OK. S-ar putea să fie, eu știu... legat de vaccinul ăla faimos, cu care am fost păcăliți toți. În fine, Dorin mi-a garantat că 100% are drept de joc pentru meciul ăsta”, a afirmat Rednic.
Citiți și: Mircea Rednic: M-AM VACCINAT! Eram în discuții cu unii din Emirate și M-AU OBLIGAT. Captura Zilei
VIDEO GSP cu Declarația:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Un boxer nigerian a murit subit în ring, fără să fi încasat vreun pumn - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Deces în lumea sportului din Republica Moldova: Ecaterina Grosul s-a stins la doar 20 de ani. Era studentă la Universitatea București și se presupune că a murit în căminele acesteia
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României
Secțiuni: COVID Prima pagină Sănătate Sport Știri
Persoane: Mircea Rednic Valentin Borcea
Locații: România
Subiecte: afecțiuni cardiace în urma vaccinului anti-Covid miocardită pericardită vaccinarea covid vaccinarea sportivilor
Organizații: UTA ARAD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)