CSM București a CÂȘTIGAT Liga Campionilor la handbal. Româncele le-au învins pe unguroaicele de la Gyor la ele acasă, după loviturile de la 7 metri. VIDEO Finalul dramatic al meciului

ACTUALIZARE CSM București este noua campioană a Europei, după un meci dramatic cu Gyor, în care arbitrajul norvegienelor ne-a fost clar potrivnic. Campioana României a câștigat trofeul Ligii Campionilor, după ce a învins formația maghiară cu scorul de 29-26 (13-12, 22-22), după două reprize de prelungiri și aruncările de la 7 metri, în finala desfășurată duminică, în Papp Laszlo Arena din Budapesta.
CSM București a făcut un joc excelent în apărare, un mare merit avândul-l antrenorul Kim Rasmussen, care a făcut o serie de mișcări tactice inspirate. După ce Jelena Grubisic a apărat foarte bine poarta în timpul meciului, Rasmussen a introdus-o pe final pe brazilianca Mayssa Pessoa, iar aceasta a avut câteva intervenții excelente, punând umărul la intrarea în prelungiri, pentru ca apoi să apere două aruncări de la 7 metri la șuturile de departajare. Cea mai bună jucătoare a fost însă suedeza Isabelle Gullden, autoare a 15 goluri.
CSM București a condus cu 2-1, dar apoi Gyor a trecut la conducere și a avut maxim două goluri în plus, 9-7 (20) și 10-8 (21), însă echipa noastră a egalat și a intrat la pauză cu un gol în plus, 13-12, potrivit Agerpres.
În repriza a doua, CSMB a făcut 14-12 (33), dar apoi a ratat desprinderea, iar Gyor a revenit în avantaj, după trei goluri consecutive, 15-14 (38). CSM s-a ținut ca scaiul de vicecampioana Ungariei și chiar a condus cu 18-17 (46) și 19-18 (49), dar Gyor conducea cu 21-19 când mai erau cinci minute de jucat. Finalul timpului regulamentar a fost incandescent, dar CSM a reușit să revină și să egaleze la 21-21, Gorbicz a adus-o pe Gyor în avantaj în ultimul minut, dar Torstensson a egalat, 22-22, când mai erau doar câteva secunde.
Debutul prelungirilor a fost mai bun pentru echipa maghiară, care a încheiat prima repriză cu scorul de 24-22 în favoarea sa. CSMB a revenit din nou în partea a doua și a reușit egalarea din 7 metri, în ultimele secunde.
La aruncările de departajare, Gullden, Martin, Rodrigues și Brădeanu au transformat pentru CSM, iar Kovacsics pentru Gyor, iar Mayssa Pessoa a apărat șuturile expediate de Groot și Loke.
(Știrea inițială)
Handbalistele de la CSM București sunt calificate în finala Ligii Campionilor, de la Budapesta, după ce au trecut în penultimul act de Vardar, scor 27 la 21. În finală, echipa antrenată de Kim Rasmussen va juca împotriva lui Gyor, care a eliminat-o pe campioana ediției trecute, Buducnost, anunță digisport.ro.
Româncele au făcut un meci istoric și s-au calficat în finală Ligii Campionilor. Handbalistele antrenate de Kim Rasmussen au fost de neoprit în disputa cu Vardar Skopje și s-au răzbunat pentru înfrângerile suferite în faza grupelor.
Jelena Grubisici a făcut minuni în poarta CSM-ului - a reușit paradă după paradă și Oana Manea a dus scorul la un nesperat 7 la 1. Macedonencele au mai redus din diferența, dar la pauză au fost conduse cu 14 la 9. Grubisici a încântat și în startul actului secund și pentru mai bine de 9 minute Vardar a înscris un singur gol.
Și Aurelia Brădeanu a ridicat în picioare fanii români prezenți la Budapesta. A înscris două goluri de poveste.
CSM București a câștigat fără drept de apel, cu 27 la 21 și, la primul sezon european va juca finală Ligii Campionilor.
„Părerea mea e că ele au intrat cu gândul că suntem pierzătoare noi, asta a fost părerea mea de la bun început, dar lupta s-a dat pe teren, noi am fost mult mai motivate, încrezătoare și am adus o victorie minunată”, a declarat Oana Manea.
În finală de la Budapesta, CSM București va juca cu Gyor. Campioana Ungariei a învins-o pe Buducnost cu 21 la 20. Cristina Neagu a marcat șase goluri pentru muntenegrence, dar Gyor și-a adjudecat victoria la limita.
CSM București este, astfel, prima echipă românească, după Oltchim, care ajunge în finala Ligii Campionilor.
Campioana Ungariei benficiază de avantajul propriului teren. În acest sezon, CSM și Gyor s-au întâlnit în două rânduri și în faza grupelor, iar unguroaicele au câștigat ambele partide, 24-22, la București și 28-22, în Ungaria.
Finala Ligii Campionilor, CSM București - Gyor, se joacă de la ora 18:45 și va transmisă în direct de Digi Sport 1.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sport
Locații: Budapesta
Subiecte: Handbal Liga Campionilor la Handbal feminin
Organizații: CSM Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)