Când va juca Simona Halep în sferturi la US Open

Simona Halep, locul 2 WTA, va juca, miercuri, în jurul orei 20.00, cu Victoria Azarenka din Belarus, locul 20 WTA, în sferturile de finală ale US Open.
Înainte de meciul Halep - Azarenka, se va disputa meciul dintre Petra Kvitova (Cehia, locul 5 WTA) şi Flavia Pennetta (Italia, locul 26 WTA).
Simona Halep s-a calificat în premieră luni în sferturile de finală ale US Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-7 (6), 7-5, 6-2, pe jucătoarea germană Sabine Lisicki, locul 24 WTA.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Simona Halep
Locații: SUA
Subiecte: Tenis feminin Tenis feminin românesc
Organizații: WTA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)