Lucian Sârbu pe blogul News from Romanian net urmărește performanțele echipelor naționale europene începând cu 1930, când s-a disputat primul campionat mondial, iar rezultatul nu ne măgulește deloc.

La fotbal și politică ne pricepem cu toții dar la centralizarea performanțelor mai puțini. Un blogger specialist în IT a realizat un clasament "etern” al echipelor naționale europene, pornind de la intrările în careurile de ași ale turneelor finale la campionatul mondial, european sau Olimpiadă, pe baza unui sistem de punctaj ce premiază doar pozițiile 1-4. Concluzia? Dezamăgitoare, după cum sintetizează Lucian Sârbu.

"Dacă luăm ca dată de start a clasamentului doar anul 1930, când s-a disputat primul campionat mondial, constatăm că echipa României are un mare „zero” pe toate liniile. Cele mai bune performanțe ale echipei noastre sunt câteva prezențe în sferturile de finală: în 1994 la campionatul mondial, în 1960, 1972 și 2000 la campionatul european (putem bagă aici și calificarea din 1984, când turneul final nu avea decât 8 echipe) și în 1964 la olimpiadă. 

Lipsa de performanță e cu atât mai jenantă cu cât cel puțin la olimpiade, între 1952-1980, echipele din Estul comunist au fost în mod clar avantajate de regulile de participare (nu aveau voie să participe decât jucători amatori, ceea ce însemna că echipele din Est, ale căror fotbaliști erau sanchi-amatori, participau cu loturile complete cu care jucau și la Campionatul Mondial, iar cele din Vest trebuiau să încropească o echipa din fel de fel de jucători anonimi adunați din ligile inferioare, sau tineri fără experiență).
 
Și e cu atât mai jenantă cu cât nu mai puțin de 26 de echipe europene au înregistrat cândva măcar un loc 4 la un turneu final. Și e cu atât mai jenantă cu cât printre echipele astea găsim Norvegia, Țară Galilor, Croația, Turcia, Grecia sau Bulgaria. Și e cu atât mai jenantă cu cât dintre echipele europene care nu au atins niciodată vreun careu de ași noi facem figura de „măgar între oi”, fiindcă vorbim fie de federații cu un istoric mai mic de 25 de ani sau istoric întrerupt de aproape 50 de ani de comunism (ex. Ucraina, Serbia, Slovacia, țările baltice etc.), fie de federații care reprezintă niște țări mărunte, insignifiante fotbalistic (ex. Luxemburg, Cipru, Feroe etc.) cu care ar trebui să ne fie rușine să ne comparăm, fie de federații care au o vechime comparabilă cu a noastră, dar reprezintă niște națiuni mult mai mici, cu o baza de selecție și în unele cazuri tradiție fotbalistică mult mai mică (și anume: Albania, Elveția, Irlanda, Irlanda de Nord, Finlanda, Scoția) (...)

La „performanțe majore” ne batem pe burtă cu Luxemburg (sfert de finală la Campionatul European în 1964), Israel (de mai multe ori în sferturi de finală la diverse olimpiade) sau Irlanda de Nord (sfert de finală la Campionatul Mondial în 1958)”. 

La fel de sărăcăcios mobilați fotbalistic ca noi sunt doar scoțienii și elvețienii care, la ce istorie și la ce condiții au în spate, ar fi trebuit să înregistreze mai multe performanțe, subliniază Sârbu.

Clasamentul poate fi consultat aici.