Gimnasta Cătălina Ponor a părăsit ieri Jocurile Olimpice de la Rio în lacrimi, după ce a ratat medalia în finala de la bârnă. Ȋn urmă cu câteva ore, ea a postat pe o rețea de socializare un lung mesaj, în care explică la ce presiuni a fost supusă și ce răutăți a trebuit să înfrunte. 

„15 august... A fost o zi extrem de grea și tensionată pentru mine... De ce? Credeți că mie mi'a fost ușor sau îmi este ușor? Sunt ani de muncă în spate, nivelul a crescut, gimnastică nu mai e ce era înainte. Acum ori câștigi cu acrobatică f. dificilă ori cu artistică făcută perfect. Eu am încercat să le combin și am greșit, pentru că presiunea a fost extrem de mare. 

Fiind singură gimnastă care a reprezentat România, trebuia să mulțumesc într'un fel sau altul pe toată lumea, chiar dacă nu mai aveam nimic de dovedit, poate doar mie să îmi mai dovedesc încă o dată că pot! Îmi pare rău că atunci când mi'am dat seama că Integralul a ieșit prost, nu am făcut și coborârea care a fost pregătită pentru finală. DECI, DA, POT!!! PENTRU CĂ VREAU!!! Aș zice chiar m'am simțit mai în formă decât la 16 ani.  Și aș fi putut dacă nu simțeam, ca o mâna care voia să mă dea jos de pe aparat, toate comentariile și undele negative, că nu merităm să fiu la Olimpiadă.”

„V-am lăsat să vă faceți nebunia și să mă bârfiți!”

„Mi'am dorit prea mult, mi s'a rupt sufletul, am plâns toată noaptea și la un moment dat voiam să mă opresc și nu puteam, nu mi'a fost ușor să nu pun la suflet tot ce vedeam sau auzeam în jurul meu și în rețelele de socializare sau presă și nu îmi este ușor nici în continuare!”, mărturisește Cătălina Ponor. 

„Am avut noroc că mi'a dat Dumnezeu un psihic extrem de tare și am reușit să stau concentrată atât cât am putut. 

Să nu aveți impresia că nu văd tot ce scrieți sau tot ce ziceți pe la spatele meu (aviz celor din jurul meu), doar că nu am băgat de seamă sau v'am lăsat să vă faceți nebunia și să mă bârfiți! 

Sătulă fiind de toate răutățile care au început de după Europene, am vrut să fie bine, să fie bine pentru mine, pentru România, pentru cei care mi'au fost alături, care au luptat cu mine zi de zi, care m'au încurajat la fiecare pas, care știu prin ce am trecut, câte piedici am avut, câte vorbe urâte aruncate în mine fără rost! 

Babă? Oare la 29 de ani sunt babă, când sunt «N» gimnaste în lumea asta trecute de 30 de ani? Dar e mai greu de știut, fiindcă nu toate au rezultate care să le țină lumea minte! 

Urâtă? Poate sunt, nu știu, nu toată lumea e fotomodel, nici nu am fost și nici nu sunt un sportiv stil «pitzi», să nu pot stă fără unghii false, fără păr vopsit, gene false sau mai știu eu ce minunății de genul, fiindcă sunt prea concentrată la ce am de făcut !  

Scorpie? Din păcate, aici am să vă spun cu mâna pe inima că multă lume, după ce mă cunoaște personal, își retrage cuvintele, pentru că de foarte multe ori, chiar dacă nu arăt, sunt o persoană mai mult decât săritoare, nu port pică, nu port ură, nu îmi doresc ca altul să se lovească sau să pățească ceva, întotdeauna am fost acolo atunci când a fost nevoie de mine, dar asta știu numai acele persoane care îmi sunt alături și la bine, și la rău, nu persoanele false care acum îți zâmbesc și după câteva secunde se întorc cu spatele și te bârfesc, fiindcă nu te suportă ! 

Fițoasă? Faptul că am o mască pusă când mă antrenez sau când sunt în concurs dovedește cât de mult îmi doresc să fac ceva, dar persoanele frustrate nu vor vedea niciodată adevărată mea față, iar cei care ajung să mă cunoască chiar și pentru prima oară îmi spun... «Mă crezi că nu am crezut o secundă că ești așa cu bun simt și atât de cumsecade?»...” 

„E ca și cum nu am făcut nimic pentru echipă?”

„Și nu de puține ori am văzut întrebarea «când a tras Ponor echipa după ea?» Păi, ia hai să ne aducem aminte... E adevărat că întotdeauna în spatele meu a mai fost cineva care m-a ajutat, ca de exemplu Monica, Dana, Oana sau Sandra!! 

Începând cu anul 2003, oare cine a făcut parte din echipă, până în prezent? Oare rezultatele cele mai bune din 2003 - 2004 ale cui au fost? În 2005 cine a reprezentat România și a venit cu medalie de bronz la mondiale când toată echipa era dată afară din lot? Cine a fost lângă fetele din 2006 la europene? Cine s-a întors în mai 2007 din pauza de 8 luni, că în 3 luni să își revină pentru mondiale și să ajute într'un fel sau altul echipa? 

Oare în 2011 cine a revenit după 4 ani și o intervenție la inimă, tot pentru a ajută echipa la Tokyo să se califice la olimpiada unde am plecată singură, fără Sandra, cu fete fără experiență și mi'am călcat pe orice principiu, că veneam dintr'o echipă campioană olimpică și mi'am asumat din nou un așa zis «eșec»: să ne întoarcem fără medalii de la mondiale? Și atunci am reușit să ajut echipa să vină pe locul 4? Oare cine? 

Oare în 2012, împreună cu Sandra, cine a condus echipa să vină pe locul I la europene, încercând să dea exemplu celor mici cum să fie unite ca și echipă? Oare la olimpiadă, unde toată lumea spunea, inclusiv antrenorii, că noi nu vom ieși pe podium din cauză că Larisa este accidentată, oare cine a tras și cu dinții, din nou cu Sandra, pentru echipă, ca să ieșim în primii 3? Oare acum, după ce nu mai aveam nimic de dovedit, cine a revenit după 3 ani de pauză, din nou, să încerce să ajute această echipă care, se vedea de la Mondialul din 2014, că ceva nu funcționează ? 

După ce m'am operat și am tras 5 luni cu dinții de mine, când antrenorii îmi spuneau că fac de fapt fițe și că nu vreau să mă duc la recalificări, că nu mă doare nimic, chiar dacă plângeam de durere în sală, și din ianuarie până în ultima săptămână, înainte de primul concurs, mi'am tot rupt gamba, fiindcă încercam din răsputeri să îmi revin să ajut echipa la test event. 

Oare cine a fost nebuna care s-a apucat să facă sărituri direct în concurs, la recalificări, încât era să își rupă picioarele, numai să mai bage un punct în plus echipei și să nu ne facem de ..., că ne bate până și cea mai slabă echipa din concurs ? 

Oare toate astea nu contează? Oare în toți acești ani e ca și cum nu am făcut nimic pentru echipă? Se pare că mulți au uitat de câți ani sunt eu în gimnastică, se pare că mulți au pierdut respectul față de un sportiv care și'a dedicat toată viață unui sport, sacrificând tot ce înseamnă viața unui om, numai să simtă rodul muncii lui de 25 de ani și să facă mii de români să se simtă mândri!!” 

„Mulțumesc și celor care nu și-au dorit să ajung până aici”

„Dar care români? Uneori mă simt mult mai apreciată de străini, de oameni care nu au o picătură de sânge de român în vene, dar care plâng pentru mine, odată cu mine și care și'au dorit mai mult decât mulți români ca eu să pot să fac un rezultat și la această olimpiadă dar, «pardon de expresie», mulți au aruncat cu pietre când au aflat că voi concura pentru România la a 3-a mea olimpiadă, pardon din nou, a 3-a olimpiada, să o mai zic o dată!!!! Aaaa, să nu uităm, cică au ieșit și 5 medalii olimpice! Unii nu mai sunt impresionați de acest rezultat, fiindcă au fost învățați prost și îl văd ca pe trecut. Așa e, a fost acum ceva timp în urmă, dar uitați'va bine, personal eu nu văd ca în viitorul apropiat să mai facă vreo gimnastă un asemenea rezultat! 

Un sfat... Prețuiți ce aveți, cât mai aveți, că va dura ceva până se va mai naște următoarea triplă campioană olimpică. 

Unii habar nu au ce înseamnă sportul, dar comentează, alții nu știu dedesubturile, dar își dau cu părerea și critică, și sunt unii care știu, dar tac din gură, să nu facă rău! 

Oricum, din toată experiența asta, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost lângă mine la fiecare pas: părinților, în primul rând, care și'au făcut datoria pe deplin și m'au susținut necondiționat, domnului Lucian, pe care mulți l'au criticat și care a avut parte de multe eșecuri alături de o echipă la care, personal, nu am văzut dorința imensă de a face ceva, cum era generația 2004, dar el totuși a rămas lângă noi, a rămas și a luptat pt. onoarea lui, ca antrenor de 18 ani la lotul național, dar care nu are parte de respect din partea tuturor colegilor, pentru onoarea României, a luptat cu speranța că se poate, dar din păcate nu a avut cu cine. :( 

Mihaelei Dobranici, doctora lotului, care și ea a fost criticată fără motiv și care a pus suflet pentru fiecare fată din lotul acela sau acesta, că nici nu mai știu exact dacă este un lot, 

Lui Toma Vasilescu, fizioterapeutul, care numai el știe cât s-a chinuit cu tendonul ăsta al meu problematic, dându-i bătăi de cap zilnic, problema care și în momentul de față există! 

Lui Florin Astefanei, care se tot chinuia cu spatele ăsta al meu, cu hernii și fisuri pe inele, să mai scoată din durere și să mă lase să lucrez. 

Fanilor adevărați care au mers cu mine din clipa în care am intrat în lot și m'au susținut, indiferent de situație, că a fost bine sau că a fost rău, ei au fost mereu acolo, gata să îmi trimită gânduri bune și încurajări. Vă mulțumesc, oameni frumoși, că ați avut încredere în mine până la capăt! 

Să nu uit de doamna Mariana și domnul Bellu, care mereu m'au încurajat, chiar dacă nu au fost în sală și nu m'au antrenat în ultima perioadă, așa cum au crezut unii, dar care mi'au trimis mesaje de încurajare, fiindcă inclusiv ei își dădeau seama că mă antrenez ca și singură. De ce spun asta? Fiindcă o jumătate din antrenori erau antrenori personali și au preferat să încurajeze numai pe cine au dorit, iar cealaltă jumătate de antrenori erau jumătate cu mine, jumătate cu restul.

3 fete au fost alături de mine și m'au susținut, restul 7 - într'o altă bisericuță! 

Mulțumesc în același timp și celor care nu și'au dorit să ajung până aici, fiindcă dacă nu existau ei, eu nu m'aș fi ambiționat să muncesc, să îmi doresc, să trag de mine și cu dinții, să pot să dovedesc contrariul! O vorbă bună mi'a spus cineva aseară, după finale, și am să o țin minte toată viața: «Cătălina, capul sus... știu că ești obișnuită să câștigi... dar în viață se mai și pierde... tu ai avut șansa să fii și VEI RĂMÂNE TRIPLĂ CAMPIOANĂ OLIMPICĂ... alții vor rămâne doar cu răutatea». Cuvinte care m'au uns pe suflet, care m'au făcut să uit de tot ce s-a întâmplat și are dreptate! 

Sunt obișnuită să câștig, dar sunt și om, și orice om greșește, nu sunt făcută din metal, ca un robot, să nu am suflet, sentimente sau să fac totul perfect! Sunt mândră de ce am realizat, chiar dacă nu am reușit să iau o medalie, oricare ar fi fost ea, pentru mine să ajung la 29 de ani, cu 25 ani de carieră, 5 medalii olimpice, la a 3-a olimpiadă, e o realizare imensă ! 

Am spus'o și o mai spun o dată: Campioană olimpică sunt deja, și nu o dată, de 3X! Când alții vor ajunge la asemenea rezultate și la o asemenea vârstă, atunci să comenteze, să bârfească și poate atunci își vor da seama și ce înseamnă respectul!!! 

Cu toate astea spuse, vă mulțumesc că mi'ați citit această scrisoare și, cu mâna pe inimă, vă spun că nu renunț, și tot ce s-a întâmplat până acum mă face să mă gândesc serios la Tokyo 2020 :D ups ! 

Cu stimă și respect 

Triplă campioană olimpică, Cătălina Ponor”

Scrisoarea publică a Cătălinei Ponor are și un post-scriptum: „Am uitat să specific un lucru! Nu e frumos să strigi în gură mare că abia aștepți ca Biles (n.r. - Simone Biles, adversara Cătălinei) să câștige bârna!!! Urât gest! Și de față cu martori”.