Cătălina Ponor se va retrage din gimnastică după Campionatul Mondial de la Montreal

Cătălina Ponor se va retrage din gimnastică după Campionatul Mondial de la Montreal. În vârstă de 30 de ani, Ponor va încerca să câștige singurul titlu care-i lipsește din palmares.
Ponor va pune punct unei cariere spectaculoase. Ajunsă la 30 de ani, gimnasta născută la Constanța se va retrage după Campionatul Mondial de la Montreal. De altfel, titlul mondial este singurul care-i lipsește din impresionantul palmares.
Cătălina Ponor s-a născut pe 20 august 1987, la Constanța și a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice: Atena 2004 și Londra 2012. La JO 2004 a fost fenomenală, reușind să câștige trei medalii de aur: pe echipe, la bârnă și la sol. De la Londra, Ponor s-a întors cu argintul la sol și bronzul pe echipe.
Are în palmares și 13 tituluri europene - ultimul chiar în acest an, la Cluj - dar niciunul mondial. La Rio 2016, a fost purtătoarea drapelului României la deschiderea Jocurilor Olimpice. Cătălina Ponor este una dintre cele mai mari gimnaste din istoria României.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)