Cine este adversara Simonei Halep în turul doi al turneului de la Roma

Simona Halep (2 WTA) se va duela cu americanca Alison Riske (45 WTA), care și-a asigurat prezența în turul secund al competiției de la Roma, după ce a învins-o pe conaționala sa, Varvara Lepchenko (32 WTA), scor 6-4, 6-3, la finalul unui meci de o oră și 33 de minute de joc.
Românca evoluează în competiția de la Roma direct în turul doi și o va întâlni pe Alison Riske pentru prima dată pe teren, partiad urmând să se dispute miercuri. Liderul american din ierarhia mondială a tenisului feminin, Serena Williams, evoluează de asemenea în turul secund al competiției, unde o va întâlni pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (39 WTA), într-o partidă programată tot miercuri. Rusoaica Maria Sharapova, cea care completează podiumul WTA, așteaptă să-și afle adversara în turul doi, dintre compatrioata Elena Vesnina (91 WTA) și australianca Jarmila Gajdosova (52 WTA). Turneul este dotat cu premii în valoare de 2.183.000 de dolari.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Artista LGBT care l-a parodiat pe Iisus în ”Cina cea de Taină” la deschiderea JO 2024, decorată de ministrul culturii francez ca ”Cavaler al Artelor și Literelor”

Curtea de Conturi îi dă dreptate lui Daniel Ghiță: nereguli grave în finanțarea federațiilor sportive

Viorica Bălteanu: D-ALE NEOBOLȘEVISMULUI! Haide, Noleee!

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Ion Țiriac a purtat la vot șapca MAGA primită cadou de la Donald Trump: ”Să aducem România acolo unde a fost odată, să ne respecte toți așa cum îi respectăm și noi. Nu vrem război, suntem la granița unui război”

Ion Țiriac votează suveranist: alege un Trump de România! Marele tenisman a anunțat că merge la vot cu o șapca primită chiar de la Donald Trump, pe care scrie MAKE ROMANIA GREAT AGAIN
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)