Cum arată noul echipament naţionalei de handbal feminin

Primele selecţionate de handbal ale României îşi schimbă înfăţişarea, fiind lansat noul model de echipament pe care îl vor îmbrăca atât fetele, cât şi băieţii. Modelul acestuia este semnat de Nerea Palacios, un designer din Barcelona, care a dezvoltat un concept gândit de agenţia Leo Burnett România.
Modelul echipamentului este reprezentativ pentru ţara noastră, fiind inspirat de lupul dacic, care este jumătate lup, jumătate şarpe. Designerul a preluat ideea solzilor de la coada de şarpe şi a gândit o armură care să „protejeze" jucătoarelor, să transmită senzaţia de forţă şi să fie, alături de tricolor, un simbol al României.
Echipa naţională de handbal feminin a bifat deja prima apariţie în acest echipament, în meciul cu Serbia, care servea drept calificarea la Campionatul Mondial, de altfel reuşită, urmând ca şi băieţii din prima reprezentativă a acestui sport să îmbrace noile modele.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

O sportivă din Statele Unite a fost descalificată după ce a refuzat să lupte, într-o competiție de scrimă, împotriva unui bărbat - VIDEO

L-au invocat pe Satana! Moment înfiorător la un meci de fotbal din liga a doua germană - VIDEO

Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid

Liga 1 2015/2016. Programul, rezultatele din play-off și play-out și clasamentul final

Anca Radu ne oferă Concluzia Zilei după Hoția Olimpică de la Paris

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)